A lucrat 27 de ani în mină, iar acum își ocupă majoritatea timpului pictând. Ioan Frătuțiu a lucrat la mină aproape 30 de ani, iar anul trecut a ieșit la
pensie. Cu mâinile cu care a scos cărbune, acesta realizează adevărate opera de artă. Culori, sentimente și emoții se desprind de pe pânzele pe care acesta pictează cu sufletul.
Talentul și pasiunea sunt ingredintele cheie pentru reușită. Fără aceste condimente, ne spune Ioan Frătuțiu ”nu are rost să te apuci de treabă”. Fostul miner pictează de mic copil. Primele sale expoziții au fost în școală, atunci când a realizat hărțile geografice, iar dascălii i-au admirat lucrările și au decis să le expună pe pereții școlii.
”Eu de mic copil am început să pictez. Am mai avut câteva expoziții mici pe la Ploiești. Această expoziție este cea mai mare. Prima dată am început, în școală, cu hărțile geografice. Atunci am avut primele expoziții. Apoi am trecut la arta sacră și cele istorice. Acum, la vârstă înaintate pictez peisaje, flori, ce apuc”, ne povestește Ioan Frătuțiu.
Inspirație îi sunt toate lucrurile care ne înconjoară. Atunci când îi privești picturile ai impresia că ești în acel loc. Ioan Frătuțiu pictează orice. Depinde de starea de spirit, dar și de inspirația de moment.
”Mă inspiră peisajele, animalele, oamenii, orice. Îmi creează o stare de liniște atunci când pictez. Pictez pe pânză, pe hârtie, pe pereți, depinde de lucrări. Ca materiale e scumpă pasiunea”, spune artistul.
Fostul miner a realizat până acum circa 50 de lucrări. Toate îi sunt dragi. Toate îi trezesc sentimente. Materialele sunt scumpe, dar măiestria cu care onduiește pensula pe pânză fac ca rezultatul final să fie unul incomensurabil.
”De toate lucrările mă atașez pentru că pun mult suflet în ceea ce fac și îmi place. Mă relaxează. Arta sacră, natura static, peisajele, toate le fac din suflet”, ne mai spune Ioan Frătuțiu.
Fostul miner nu ne spune prea multe despre perioada când a lucrat la mină. La fel ca oricărui miner, sufletul îi este măcinat. A pierdut camarazi în lupta cu cărbunele, a ieșit în stradă pentru a-și cere drepturile. Câteva din aceste momente sunt vii pe pânzele sale.
”Lucrez și la o pictură care se leagă de activitatea profesională. Realizez un tablou cu un coleg și fetița lui de la ultima grevă la care am participat. Mai am ceva tablouri cu explozii, dar pe hârtie”, ne-a mai spus fostul miner.
Ioan Frătuțiu participă acum la o expoziție, cea mai mare pe care a avut-o până acum. Peste 50 de tablouri sunt expuse la Galeria de Artă Iosif Tellman din Lupeni, acolo unde creațiile fostului miner pot fi admirate până în luna martie.
Monika BACIU