Un festival de mare anvergură urmează a fi organizat în județul Hunedoara, mai exact în municipiul Lupeni.
Un tânăr artist din Petroșani a gândit evenimentul care ar urma să se desfășoare în perioada 20-22 august. ARRIVAL este numele festivalului la care sunt așteptați să participe 50.000 de tineri.
”Trăim prezentul într-o lume incertă, ceea ce pe majoritatea îi determină să caute în toată această nesiguranță magia. În locul în care cei mai mulți se rezumă la a o căuta, cei mai curajoși îi dau viață. Noi ne-am decis să ne unim pentru a face acest lucru posibil, în ciuda situației actuale, însă avem nevoie și de voi, mai precis de încrederea și răbdarea voastră, de grija unuia pentru celălalt. Cât despre magie, lăsați scânteia în mâinile noastre”, spune Andrei Popa, organizatorul evenimentului.
Festivalul ar urma să se desfășoare pe amplasamentul fostei mine Lupeni Sud.
Aici vor fi amplasate cele 4 scene de concert pe care vor urca zeci de artiști de primă mână ai muzicii românești, dar și alte facilități, precum o zonă VIP (pentru cei cu bilete speciale), o zonă de
camping, una de street-food, un parc de distracție, o zonă de relaxare și mai multe zone de activități diverse, cu corturi de promo, produse și servicii ale companiilor partenere, precum și cu două parcări încăpătoare. Directorul ”Arrival Festival”, Andrei Popa, spune că, pentru moment, organizatorii așteaptă încă să vadă care va fi evoluția pandemiei de coronavirus înainte de a face publice toate informațiile legate de acest eveniment și de a pune în vânzare biletele.
Cosmin BACIU