P ensionarii care au lucrat cândva la Uzina Mecanică UMIROM își pot lua actele pentru pensxie. Arhiva a fost preluată de o firmă de specialitate și oamenii deja au ajuns, din prima zi, la sediul acesteia.

„Am lucrat la IUMP, ultima dată Gerom, și ne trebuie aceste acte, pentru recalcularea pensiilor. Să știți că eu le-am luat și la lichidarea firmei, dar nu mai sunt valabile. Acum am aflat de transferul făcut și e foarte bine că suntem la Petroșani, aproape și nu trebuie să merge cine știe unde”, a spus unul dintre primii pensionari care a venit după acte aici.
„Pentru acte am venit să le primesc de la UMIROM. Până acum nu erau, că au dat
faliment”, a spus un alt pensionar.
O firmă specializată în preluarea și gestionarea arhivelor, de la Petroșani a preluat arhiva care se afla în curtea GEROM. Actele au stat, mai bine de un deceniu, într-o clădire improprie și nimeni nu a avut acces la arhivă. De vineri, 20 septembrie, însă, acest lucru este posibil. „Fondul arhivistic de la UMIROM este la
societatea noastră. Tocmai am terminat procesul de inventariere, iar cei interesați de eliberarea unei adeverințe pot veni fizic la noi în Livezeni, nr 3. Depun o cerre, o completează, iar apoi vor primi o factură proformă, în care vor ști exact
costurile acestei cercetări. Ne pot trimite și pe adresa noastră de e-mail adeverinte@arhivadia.ro, tot aceste cereri, inclusiv cererea de GDPR, iar noi îi vom transmite
rezultatul pe e-mail, sau îi vom contacta telefonic”, a precizat Elena Enache, director Arhiva Dia.
Sute de oameni din Valea Jiului caută acum adeverințe pentru recalcularea pensiilor. Cele de la UMIROM, URUMP, IUMP sau Gerom, așa cum s-a numit, de-a
lungul vremii uzina de utilaj minier, sunt acum la această arhivă.
Din păcate, pentru alte instuții oamenii
trebuie să ajungă în alte orașe ale țării.
Diana Mitrache