C inci oameni au fost reținuți de mascați, după ce ar fi ajutat 141 de migranți, printre care și copii, să treacă frontiera. Mascații au descins și în județul nostru. Acțiunea vine în
continuarea celei în care deja sunt 14 oameni trimiși în judecată și condamnați definitiv.
Imaginile cu migranți abandonați pe drumuri în județul nostru au fost făcute pubilice în urmă mai multe luni, iar de atunci au fost trimiși în judecată 14 inculpați. Alți 5 au fost săltați în această săptămână, de mascați. Față de aceste persoane a fost luată măsura reținerii și au fost formulate propuneri de luarea a unor măsuri preventive.
Oamenii legii spun că 4 dintre inculpații cercetați în prezenta cauză, au avut rolul de asigurare a protecției transporturilor, inclusiv prin atragerea, prin corupere, în activitatea infracțională a unui lucrător de poliție din punctul de trecere a frontierei Nădlac II. Aceștia se ocupau de cazarea fugarilor pe teritoriul României, dar și racolarea șoferilor cu mașini care să îi transporte. Au reușit astfel să participe la două transporturi având drept scop trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României a unui număr total de 141 de migranți (adulți și copii de diverse naţionalităţi, printre care irakieni, sirieni, afgani şi pakistanezi).
În ceea ce îl privește pe cel de-al cincilea inculpat, fost polițist de frontieră, s-au reținut că a sprijinit acest grup infracțional organizat, asigurând protecția transporturilor. De asemenea, acesta a transmis turele de serviciu și intervalul aferent când transporturile frauduloase puteau trece prin punctul de frontieră Nădlac II fără a fi controlate corespunzător.
De asemenea, în intervalul martie – aprilie 2017, inculpatul, cu atribuții de control pe linia traficului de migranți, a acceptat promisiunea primirii unor sume de bani (10.000 euro aferent fiecărui astfel de transport fraudulos), respectiv a primit suma de 8.500 euro de la membrii grupului infracțional organizat, pentru a asigura trecerea transporturilor frauduloase de grupuri de migranți în punctul de frontieră Nădlac II cu direcția ieșire din România.
În urma propunerilor formulate, față de unul dintre inculpați s-a dispus arestarea preventivă, 3 dintre inculpați fiind cercetați în stare de arest la domiciliu și un inculpat sub control judiciar.
Menționăm că, în cadrul aceleiași activități investigative, au fost administrate probe privind contribuția infracțională a altor 14 inculpați, față de care s-a
dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul de data de 06.12.2018, în prezent, condamnați definitiv în cauză.
Diana Mitrache