U n tânăr din Țara Hațegului a ajuns după gratii după ce procurorii DIICOT au aflat că a determinat o copilă să facă filmulețe erotice cu minori și să i le trimită.
”Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la pornografie infantilă, în formă agravată. În cauză s-a reținut faptul că, în cursul lunii octombrie 2020, inculpatul, prin manipulare emoțională, a determinat o persoană vătămată minoră să producă și să-i distribuie, prin intermediul unor sisteme informatice, mai multe materiale cu
caracter pornografic”, se precizează într-un
comunicat al DIICOT. Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SCCO Arad și SCCO Hunedoara și al și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara. Suspectul, B. Alin, a cerut instanței să fie plasat în arest la domiciliu sau sub
control judiciar, cerere care a fost respinsă. Potrivit unor surse, tânărul mai este judecat pentru conducere fără
permis într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg.