Rudele celor douã victime sunt pãrti civile în dosarul în care tânãrul din Hunedoara este judecat pentru omor din culpã. Nu mai putin de zece pãrti civile s-au constituit în dosarul aflat pe rolul Judecãtoriei Caransebes, în care este judecat Alin Ciurcui, un sofer din Hunedoara. Magistratii le-au cerut urmasilor victimelor sã precizeze, la termenul de astãzi-marti, ce pretentii civile au. Dacã tânãrul va fi gãsit vinovat de ucidere din culpã si pretentiile admise de instantã, Ciurcui va fi obligat sã achite despãgubirile alãturi de societatea la care era asigurat.

Tânãrul conducea o autotutilitarã pe D.N. 68, dinspre Otelu Rosu spre Caransebes, iar la intrarea în localitatea Iaz, într-o curbã la stânga, a pierdut controlul directiei de mers. Pentru cã avea vitezã foarte mare, a intrat în derapaj si a lovit douã persoane si un autoturism care se aflau într-o parcare amenajatã pe marginea DN 68. Dupã impact, autoutilitara a revenit pe drum si s-a rãsturnat peste un autoturism care circula regulamentar din sens opus si care era condus de un bãrbat de 52 de ani, tot din Hunedoara. Doi nevinovati si-au pierdut viata, respectiv hunedoreanul de 52 de ani, dar si pietonul de 51 de ani, acrosat de dubita de pâine. Un al treilea pieton de 75 de ani, din Otelu Rosu, a fost grav rãnit.

  1. Gânju