A fost Ziua Inspecției Muncii. Sunt 24 de ani de când, în forma actuală, specialiștii verifică și veghează ca angajatorii să își respecte obligații, iar angajații să fie tratați corect.
Ziua de 11 Iulie a fost instituită ”ZIUA INSPECȚIEI MUNCII” prin Legea nr.337 din 21 decembrie 2018 privind Statutul Inspectorului de Muncă. În acest an, instituția aniversează 24 de ani de la înființare (în structura sa actuală).
Inspecţia Muncii este organ de specialitate prin care face controlul în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei.
Principalul scop al Inspecției Muncii și a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă este de a urmări ca angajatorii să își respecte obligațiile legale în domeniul relațiilor de muncă.
Colectivul I.T.M. Hunedoara a precizat că „are ca obiectiv principal creșterea nivelului înalt de încredere în rândul angajatorilor și angajaților, răspunderea și receptivitatea la sesizările angajaților, acestea fiind soluționate cu celeritate”.
Cu ocazia Zilei Inspecției Muncii, I.T.M. Hunedoara dorește să le mulțumească pe această cale tuturor angajatorilor și angajaților pentru încrederea acordată și garantăm în continuare răspunderea promptă a solicitărilor dumneavoastră și asigurarea unei munci sigure și decente.
Ultima campanie se desfășoară și în aceste zile și a viează acțiuni de control pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor.
Au fost 1484 de controale, în urma cărora 150 de angajatori au fost sancționați pentru utilizarea muncii nedeclarate și subdeclarate, dintre care 5 pentru utilizarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 -18 ani. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 5.381.200 de lei, din care 4.890.000 de lei pentru muncă nedeclarată, 10.000 de lei pentru muncă subdeclarată și 481.200 de lei pentru alte încălcări ale legislației muncii.
Diana Mitrache