M edicii de familie își mai prelungesc cu câte un an, doi, pensionarea, pentru că nu are cine să le ia locul. Pacienții sunt în derivă, nu știu ce vor face și, în tot acest timp, autoritățile locale și județene caută soluții. Asta, deși știau că lucrul acesta se va întâmpla, pentru că de cel puțin 10 ani au făcut cereri să primească alții noi. Un singur medic de familie tânăr a ajuns în Hunedoara, după spusele celor de aici, în ultimii ani. Medicii de familie sunt deja în pragul pensiei, ori unii chiar ar fi trebuit deja să părăsească sistemul, iar pacienții lor sunt bulversați efectiv.
„Nu știu ce o să fac, dacă o să pot să mai găsesc un medic așa bun, cum l-am avut. Nu știu nici unde să mă duc. Că sunt mulți care nu te mai primesc acum, sau poate nu mai sunt, ori sunt la pensie. Dacă am nevoie de o trimitere, ce o să fac? Dacă rămân fără medic de familie, oare cine mă mai primește? Am deja prietene, care nu mai au medic de familie că a ieșit la pensie”, ne-a spus unul dintre pacienții unui medic care a promis că, deși iese la pensie anul viitor, va mai sta la cabinet. Medicii de la noi sunt și ei bulversați de situație și spun că au tot făcut cereri în ultimii ani, fără niciun rezultat.
„Eu, deocamdată, continui activitatea. Că sunt întrebat aproape din minut în minut, de pacienții mei. Din păcate, situația nu e bună și noi, ca Societate Națională a Medicilor de Familie, am anunțat și s-au făcut studii și statistici, ce au fost depuse de la Președiniție, la Guvernele care au venit, la Consiliile Județene și la Casa Județeană de Sănătate, dar nu s-a luat nicio măsură. De vreo 10 ani fac cereri. Acum 6 ani eu, personal, am anunțat la primărie că vor fi mari probleme și mii de persoane nu vor avea asigurată asistența medicală primară”, a spus dr Constantin Gheorghiu, reprezentant al medicilor de familie din Valea Jiului, care a reprezentat medicii de familie din Hunedoara, în calitate de membru în Consiliul Județean al Medicilor de Familie din Hunedoara.
Nimeni nu a făcut nimic, iar acum, când s-a constatat situația limită și mii de pacienți riscă să nu mai aibă medic de familie, la Petroșani a avut loc o întâlnire, la care au luat parte și reprezentanții Casei Județene de Sănătate Publică. S-a vorbit despre o viitoare soluție, dar nu a fost indicată vreuna.
„Nu sunt medici, pentru că medicina de familie a fost lăsată ca Cenușăreasa medicinei. În județ, dacă este unul, care a venit în ultimii ani. Și Petroșaniul este într-o criză, iar peste 2 sau 3 ani va fi și mai mare criza”, mai spune dr Gheorghiu.
În ședința de lucru de la Petroșani, la care au participat aproximativ 20 de medici de familie din Valea Jiului, li s-a cerut celor care mai au câțiva ani până la pensie, să preia, în limita posibilităților, o parte a acestor pacienți. „Este foarte greu. De ce? Că aici e problema. Nu ni s-au acceptat discuții pe seama contractului-cadru. Merg pe aceeași idee cu 20 de consultații pe zi. Ori așa nu poți să acoperi, dacă îți mai vin pacienți”, a conchis medicul Constantin Gheorghiu. Ca o comparație, o comună din Franța, care are acum 2.200 de locuitori, are doi medici de familie, iar unul dintre ei va pleca la pensie, așa că organele abilitate au început acțiunea de racolare a unuia nou, care va avea la dispoziție un cabinet dotat complet, în timp ce la noi, fiecare medic a fost nevoit să își doteze singur cabinetul. Medicul francez primește locuință de serviciu și 6.900 de euro lunar, pentru 15 pacienți consulțai pe zi. Iar prima de instalare este de 50.000 de euro. Acesta este și motivul pentru care medicii de la noi pleacă peste hotare, iar noi rămânem fără.
Diana Mitrache