A fost definitivată lista cu angajații Complexului Energetic Hunedoara care vor să plece și să se disponibili­zeze. Sunt aproape 1.500 de oameni, din cei 4.000 de angajați, cât mai sunt în total. Abia după ce pleacă ei se va pune în aplicare planul de reorganizare.
Până la finele săptămânii trecute au fost deschise listele de disponibilizare și, atât energeticienii de la Mintia, cât și minerii, vor să plece. Este și cea mai bănoasă dispobilizare de până acum.
”În momentul de față avem 1.488 de cereri depuse. 883 de oameni de pe partea minieră și 605 cereri de pe partea Termocentralei Mintia”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Energeticienii de la Mintia au protestat, săptămâna trecută, pe motiv că, angajații care au mai puțin de 3 ani vechime nu pot să plece. Acest lucru, însă, s-a remedit, după cum susține administratorul special.
„Toată lumea se poate disponibiliza. Programul de disponibilizare, ordonanța ce va apărea, prevede că se pot disponibiliza și cei de la Mintia și cei de pe minerit, cu aceleași condiții. Doar vor diferi perioadele de plăți compensatorii, care sunt, pentru mineri de 4 ani și energeticieni, de doi ani, dar suma este aceeași de 10.000 de euro”, a mai precizat Roșu.
Complexul Energetic Hunedoara se află în insolvență, iar administratorul special și cel juridic au căutat soluții pentru a remedia situația. Planul de reorganizare va fi făcut public, după ce toată oamenii vor fi în preavize.
Diana Mitrache