A paratele care reglementează consumul de apă în locuințe pot fi verificate metrologic. Este o măsură indicată de cei de la Apa Serv, pentru a elimina pe cât posibil pierderile din rețea. Laboratorul metrologic s-a redeschis și funcționează.
Repartitoarele de cost sunt cele care trebuie verificate periodic, iar laboratorul metrologic poate indica siguranța în măsurare a acestora. Așa că, din această săptămână, puteți ajunge cu apometrele la Petroșani, în zona din spatele Parcului Carol Schreter, lângă centrul de încasări al Apa Serv.
„Laboratorul de metrologie a trecut printr-o perioadă de recertificare obligatorie. Mai mult de o jumătate de an nu a funcționat, dar, în momentul de față funcționează și avem multe cereri de verificare a apometrelor. Încercăm să le facem în maxim 8 ore. Asta înseamnă că, toți cei care vor să își verifice apometrul trebuie să îl ducă la laborator între ora 7,00 și 10,00. Între 13,00 și 15,00 vor fi returnate cu buletin de verificare metrologică”, a precizat Cristian Ionică, manager SC Apa Seerv Valea Jiului.
Totul este contra-cost și, dacă apometrul nu mai este funcțional, atunci specialiștii laboratorului îi vor îndruma pe proprietari să își achiziționeze unul nou. „Taxa este neschimbată și se percepe la nivelului cursului euro în ziua respectivă. Se ridică acum la aproximativ 30 de lei. Dar, în momentul în care apometrul este verificat metrologic, pentru că noi deja am anunțat unde sunt probleme cu măsurătorile și unde sunt expirate, așa că, poate fi considerat ca repartitor de costuri.(…) Unul nou costă între 60 și 120 de lei”, a mai precizat Cristian Ionică.
Cei care își achizionează un apoemtru nou nu vor mai trebui să îl verifice timp de 7 ani. La fel și cei care primesc certificatul de verificare metrologică.
Diana Mitrache