N u mai puțin de 426,09 km de trasee cicloturistice urmează să fie amenajate pe digurile cursurilor de apă administrate de Apele Române. În Valea Jiului nu va fi aplicat acest proiect, deși, pe cursul Jiului Apele Române Jiu, vor amenaja un astfel de traseu la Craiova.
MMAP și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei au semnat joi primele 7 contracte de finanțare prin Componenta C 11 – Turism și cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În valoare totală de 206.985.394,06 lei, acestea vizează realizarea a 426,09 km de trasee cicloturistice pe digurile cursurilor de apă administrate de #ANAR, prin structurile sale teritoriale, respectiv Apele Române Banat, Apele Române Crișuri, Apele Române Jiu, Apele Române Mureș și Apele Române Olt.
T raseele cicloturistice rămân prioritare și la noi
Primarii, reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara, ONG-iști și bicicliști, ori oameni de afaceri, au semnat, încă din 2020, un pact pentru ceea ce se vrea cel mai mare și apreciat traseu de montain bike din România.
Sunt trasee ce vor fi amenajate pe aproximativ 600 de km, pe crestele munților.
Tot acum 3 ani, Consiliul Județean Hunedoara spunea că are în vedere să amenajeze zonele dintre localități, cu trasee de biciclete, iar restul autorităților locale, vor să pună umărul și să facă din zonele pe care cutreieră bicicliștii, trasee de poveste.
La Straja este cel mai
frumos traseu de biciclete
din țară. O spun cei care
vin la noi, la munte, ca să folosească drumurile de munte pentru o tură cu
bicicleta special dotată, însă, niciunul nu este amenajat pe cursul vreunei ape.
Diana Mitrache