Pârâul Maleia, ce traverseazaă centrul municipiului Petroșani, dar și un pârâu de la Bănița au fost ecologizate de angajații de la Apele Române. A fost o acțiune ce face parte din campania națională de cărățare a deșeurilor ce sunt aruncate peste tot în România.
Curățăm România este sloganul sub care în toate orașele și localitățile mai mici din România are loc marea ecologizare a acestei primăveri. Așa că asta se întâmplă și la noi, cu elevi, cu voluntari de la diverse instituții și cu angajații de la Apele Române.
În fapt, cel puțin 30 dintre angajații Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu Craiova au ieșit de dimineață să ecologizeze pâraiele Maleia și Bănița.
Cu saci de plastic, cizme de cauciuc și mănuși, oameni au pornit prin apa ce colcăie de deșeuri ce provin din gospodării.
Cursul pârâului Maleia a fost ecologizat din zona din spatele pieței centrale și până mai sus de judecătorie, iar o altă parte a voluntarilor a mers la Bănița, unde au curățat pânăul de acolo.
Deșeurile, din păcate, sunt mereu prezente în apă și asta din vina celor ce locuiesc pe malurile apei și care nu țin cont atunci când deversează gunoaiele.
Diana Mitrache