Curtea de Apel Alba Iulia a programat
pentru data de 12 noiembrie 2024, la ora 10:00, o ședință în cadrul dosarului nr. 5075/97/2016/a65, în care se judecă apelul privind intrarea în faliment a Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A. (CEH), cu sediul în Petroșani, Str. Timișoara, nr. 2.
Citația, emisă pe 17 octombrie 2024, aduce în fața instanței o serie de creditori, printre care se numără Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Fondului pentru Mediu și Administrația Națională Apele Române. De asemenea, între părțile implicate se numără și mai multe societăți comerciale, printre care Eurosting AAW Industry SRL și SC Redolaj SRL, aflată în insolvență.
După o perioadă prelungită de insolvență, anul acesta Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA (CEH) a intrat în procedura de faliment, conform Hotărârii nr. 242/09.07.2024 pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Cererile de intrare în faliment au fost formulate de mai mulți creditori, inclusiv Redolaj SRL, TMG Guard SRL și Royal Eurotrans SRL. Tribunalul a dispus dizolvarea societății și desemnarea unui lichidator judiciar.
La data de 31.03.2024, CEH înregistra obligații fiscale restante de peste 1 miliard de lei, incluzând sume considerabile către bugetul de stat și asigurările sociale. Societatea a fost înființată în 2011 prin fuziunea Electrocentrale Deva SA, Electrocentrale Paroșeni SA și Societatea Națională a Huilei SA. Începând cu 14.11.2019, CEH a intrat în procedura generală de insolvență la cererea creditorilor.
Un aspect important al acestei proceduri a fost vânzarea Termocentralei Mintia în 2022, adjudecată de Mass Global Energy Rom SRL. Compania intenționează să dezvolte o nouă termocentrală pe amplasamentul fostei centrale, utilizând tehnologii moderne pentru producerea de energie electrică.
În 2023, guvernul a șters o parte din datoriile CEH, acceptând solicitarea de dare în plată pentru activele funcționale ale mai multor sucursale și exploatări miniere. Aceste bunuri au fost transferate către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA pentru administrare, având ca scop continuarea activității la grupul energetic Paroșeni 4. Termenele pentru lucrările de închidere și ecologizare a exploatărilor miniere au fost stabilite până în 2032.
Monika BACIU