ApaServ Valea Jiului va fi prima societate din tarã care va semna un contract de 90 de milioane de euro pentru reabilitarea si extinderea retelelor de apã si canal. Societatea de apã din Valea Jiului a îndeplinit toti pasii, iar din ianuarie va fi prima societate, de profil din tarã, care va da startul în accesarea fondurilor europene.
“În ianuarie va fi semnat primul contract pe POIM 2014-2020. din punctul nostru de vedere este rezolvat totul, JASPERS de la Comisia Europeanã a dat OK-ul, sunt niste date care trebuie rezolvate, dar asta din cauza birocratiei care încã mai existã în unele ministere. Este la finish programul si ApaServ Valea Jiului va fi primul operator din România care va semna în ianuarie contractul pe fonduri nerambursabile pe POIM, pentru perioada 2014-2020”, a declarat Costel Avram, directorul SC ApaServ Valea Jiului.
Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) a fost elaborat pentru a rãspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 si în acord cu Cadrul Strategic Comun si Documentul de Pozitie al serviciilor Comisiei Europene. Strategia POIM este orientatã spre obiectivele Strategiei Europa 2020, în corelare cu Programul National pentru Reformã si cu Recomandãrile Specifice de Tarã, concentrându-se asupra cresterii durabile prin promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon prin mãsuri de eficientã energeticã si promovare a energiei verzi, precum si prin promovarea unor moduri de transport prietenoase cu mediul si o utilizare mai eficientã a resurselor.
Prioritãtile de finantare stabilite prin POIM contribuie la realizarea obiectivului general al Acordului de Parteneriat prin abordarea directã a douã dintre cele cinci provocãri de dezvoltare identificate la nivel national: Infrastructura si Resursele.
POIM finanteazã activitãti din patru sectoare: infrastructura de transport, protectia mediului, managementul riscurilor si adaptarea la schimbãrile climatice, energie si eficientã energeticã, contribuind la Strategia Uniunii pentru o crestere inteligentã, durabilã si favorabilã incluziunii.
Partea a doua a proiectului de modernizare a sistemului de canalizare si alimentare cu apã potabilã valoreazã 67 de milioane de euro, fãrã TVA, iar zeci de km de retea vor fi reabilitati. În aceastã parte a proiectului vor fi reabilitati 44 de km de retele în toate orasele Vãii Jiului, 3 surse de apã, la Jiet, Polatiste si Izvoru, aductiunea magistralã de la Valea de Pesti spre Petrosani, statiile de tratare de la Zãnoaga si Tãia si retelele de distributie din Vestul Vãii Jiului. De fapt cu ele va si începe proiectul, investitiile fiind prioritare în Lupeni si Uricani. Operatorul de apã din Petrosani este primul în tarã care a încheiat deja prima parte a proiectului si tot pionieri ar putea fi si în partea a doua a acestuia, dar în aceste zile la Bucuresti se fac ultimele retusuri ale proiectului.
Nu este pentru prima datã când societatea de apã din Valea Jiului reuseste sã atragã în zonã fonduri europene. Primul proiect european derulat de ApaServ a vizat Reabilitare retele de apã etapa I, s-a derulat în perioada 1999 – 2002, si a avut o valoare totalã a lucrãrilor de 30.079.546,39 RON. În cadrul acestui proiect s-au reabilitat conducte (inclusiv bransamente), în lungime de 85,23 km, iar lungimea retelei extinse (inclusiv bransamente) a fost de 39,98 km. În etapa a II-a, a cãrei perioadã de executie a fost 2003-2007, ApaServ a reusit sã atragã fonduri de la Consiliul Judetean de 5.106.775,95 RON, ocazie cu care s-au reabilitat conducte (inclusiv bransamente): pe o distantã de 108,97 km, în timp ce lungimea retelei extinse (inclusiv bransamente), a crescut cu încã 22,31 km.
Monika BACIU