Societatea de apã din Valea Jiului a încheiat proiectul derulat pe fonduri europene în perioada 2007-2014. La sfârsitul sãptãmânii trecute, la Consiliul Judetean Hunedoara s-au adoptat ultimele formalitãti din cadrul acestui proiect care a prevãzut extinderea si reabilitarea a zeci de kilometri de retea de apã potabilã si canalizare.
”Am pus astãzi punct unui proiect european de succes, derulat de Apa Serv Valea Jiului, prin intermediul cãruia am fãcut importanti pasi înainte în extinderea si modernizarea retelelor de apã si canalizare din aceastã regiune care a devenit un etalon în domeniu, la nivel national si chiar european. Am participat astãzi la sedinta Consiliului judetean Huneodara, care a votat în unanimitate – asa cum de altfel s-a întamplat si în Consiliile locale din localitãtile Vãii Jiului – proiectul de hotãrâre prin care se încheie, oficial, acest program de investitii. Le multumesc consilierilor judeteni, dar si consilierilor locali, actionarilor nostri, pentru sprijinul constant pe care l-au dat operatorului Apa Serv, în toti acesti ani în care am implementat acest proiect. Le-am spus si lor cã Apa Serv Valea Jiului este primul operator din România care a reusit sã închidã proiectul fãrã corectii financiare, singurul din România care nu a apelat la procedura de fazare a proiectului si printre putinii care a utilizat, cu eficientã maximã, fondurile europene obtinute, dar si resursele financiare din economiile realizate în acest proiect”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului.
ApaServ a rambursat parte din contributiile suportate de consiliile locale si consiliul judetean. ”Cu multumirea unui lucru cu adevãrat bine fãcut pânã în prezent, vreau sã vã informez cã Apa Serv este, de asemenea, primul operator regional de servicii de utilitate publicã din România care a finalizat aplicatia de finantare a unei noi etape din proiectul pentru reabilitarea retelelor de apã si apã uzatã din regiunea Vãii Jiului, iar contractul de finantare pe fonduri europene urmeazã sã fie semnat în zilele urmãtoare. Si acest fapt este rodul unui parteneriat între echipa de management de la Apa Serv, Ministerul Fondurilor Europene, Consiliul judetean si Consiliile locale din Petrosani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa si Uricani. Am demonstrat cã atunci când, între toti acesti factori, existã vointã comunã, profesionalism si atitudine constructivã, putem pune în operã proiecte de succes care se vor reflecta în cresterea calitãtii serviciilor pentru beneficiarii nostri, cetãtenii Vãii Jiului. Iar pentru acest lucru, tuturor, le multumesc!”, a mai precizat sursa citatã.
Monika BACIU