Zeci de turisti aflati la schi in statiunea montana Straja au luat parte la slujba de sfintire a izvoarelor din Masivul Straja, la o altitudine de 1.500 de metri. Desi vantul sufla cu putere, iar ceata era deasa, credinciosii nu au renuntat la a lua apa sfintita si de a participa la slujba oficiata de parintele Dimitrie deoarece, spun ei, aici se simt mai aproape de Dumnezeu.
Slujba de Boboteaza a avut loc in biserica de la schitul amenajat in centrul statiunii, iar apa a fost sfintita si impartita credinciosilor la Crucea din varful muntelui.
Apa a fost adusa de salvamontistii din Lupeni de la paraiele care izvorasc chiar de sub Varful Straja, de la altitudinea de 1.700 de metri.
Salvamontistii au plecat de dimineata cu un butoi de 200 de litri pe care l-au transportat cu achia circa 4 kilometri pana la Crucea din Straja, locul in care mai apoi apa a fost sfintita.
Parintele Dimitrie de la Schitul din Straja a oficiat slujba in aer liber, langa crucea ce a fost ridicata in memoria eroilor neamului, pe munte, si la s-au oprit pentru cateva momente schiorii care erau pe partie.
Ca sa participe la aceasta slujba multi localnici au urcat din Lupeni, chiar daca afara a fost un ger napraznic. „In fiecare an cand sunt sarbatorile religioase mari, cum este acum de Boboteaza, sau de Pasti, in Vinerea Mare, vin aici sa particip la slujba. Aici parca slujba este mai deosebita decat in oras”, spune o localnica.
Emil Parau, cel care a avut ideea de a sfinti apele din creierii muntilor, pentru ca la varsare sa sfinteasca Dunarea, spune ca este deja o traditie ca de Boboteaza sa fie sfintita apa adusa de salvamontisti pe partie, iar foarte multi turisti vin special pentru acest moment. „Aici se sfintesc izvoarele iar la crucea eroilor facem slujba pentru a asista cat mai multi turisti dar si in amintirea soldatilor care si-au pierdut viata in primul Razboi Mondial, pe Muntele Straja. Special pentru acest eveniment religios vine an de an un grup de circa 100 de copii insotiti de parinti si de un profesor de schi tocmai de la Timisoara”, spune Emil Parau.
“Noi suntem deja de cateva zile si facem parte din tabara de schi Avalansa din Timisoara. Este, insa, al 17-lea an cand venim aici cu copiii consecutiv. Se intampla ca, in fiecare an, tabara noastra are loc intre 2 si 8 ianuarie, astfel ca prindem si slujba de Boboteaza. Copiii nostri vin in fiecare an si seara, special pentru noi se va organiza o slujba speciala si noi credem ca, pe langa grija pe care noi, organizatorii, o avem pentru copiii din tabara, si acest loc si slujba ne ajuta ca, de 17 ani, sa nu avem niciun accident la schi”, spune Carmen Lascu, coordonatoarea grupului de copii din Timisoara. Credinciosii spun ca in aceasta zi, toate apele sunt sfinte si apa luata in aceasta zi din parau, isi pastreaza calitatile luni de zile.
*Aglomeratie de sarbatori
Statiunea Straja a fost ocupata in proportie de peste 90 la suta in perioada sarbatorilor de iarna, iar salvamontistii au estimat ca in aceasta perioada aici s-au aflat peste 8.000 de turisti. In Straja se schiaza foarte bine pe toate partiile, datorita tunurilor de zapada, iar pe partia Constantinescu zapada atinge 80 de centimetri.
Pe de alta parte, din cauza numarului mare de accidente inregistrate pe partii salvamontisti le recomanda celor care practica sporturile de iarna sa fie atenti si sa nu se aventureze pe partiile mai dificile daca nu se descurca.
Marius Mitrache