Mai multi locatari ai unui bloc de locuinte din municipiul Vulcan au cerut conducerii operatorului de apã si canalizare o întâlnire, pentru a clarifica situatia unor societãti comerciale care functioneazã în imobil, din cauza cãrora au un consum mai mare decât cel real.
”Au venit în audientã mai multi cetãteni din Vulcan si au reclamat cã au pe facturi un consum mai mare decât cel înregistrat de apometrele lor. Oamenii mi-au spus cã ar vrea sã avem o întâlnire la fata locului pentru a vedea de unde este diferenta de consum si eu le-am promis cã merg la ei, ceea ce am si fãcut în acestã dimineatã. Am discutat cu locatarii blocului si am constatat cã diferenta de consum care le apare pe facturi este cauzatã de mai multe societãti care nu si-au dat consumul real ori nu au plãtit. Chiar si Complexul Energetic Hunedoara are un punct care functiona la parterul blocului si nu a plãtit apa consumatã. Le-am explicat oamenilor cã vom gãsi solutia pentru a plãti doar ceea ce au consumat ei”, a declarat directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram. Potrivit managerului societãtii, nu este pentru prima datã când ”audientele” se tin în teren. ”De aici merg în alte pãrti în care oamenii au solicitat sã ne întâlnim. Eu nu am nici o problemã sã merg la fata locului. Este si cel mai corect asa pentru cã, de cele mai multe ori, împreunã gãsim solutii sã rezolvãm problemele”, a mai spus directorul Apa Serv Valea Jiului.
- Gânju