Cu 20% a scăzut nivelul încasărilor pentru Apa Serv, acum când mobilitatea oamenilor a fost restricţionată. S-a majorat, însă, procentul celor ce accesează plata on-line şi aici sunt peste 1.000 de oameni care recent şi-au făcut conturi virtuale.
Mai mult, se preconizează ca şi cei din asociaţiile de proprietari să vină cu plata direct la societatea care distribuie apa şi care gestionează sistemul de canalizare, iar asta chiar dacă nu au adeverinţe de la asociaţiile, ce acum unele nu lucrează.
„A trebuit să ne adaptăm. Am restrâns activitatea şi noi la centrele de încasări şi casierele nu mai merg pe teren, doar la ghişee. Dacă fiecare abonat şi-ar face cont on-line, şi noi şi abonatul ar avea o activitate mult mai uşoară, tocmai de aceea ne gândim să preluăm chiar şi oamenii din asociaţiile de proprietari, pentru că acestea sunt cele mai rău-platnice. Iniţial, puneam condiţii, pentru că ceream şi o adeverinţă prin care să certifice asociaţia că respectiva persoană nu are datorii, lucru care a restrâns numărul celor ce primeau o astfel de adeverinţă şi, ca atare şi al celor ce îi puteam noi prelua. Am hotărât ca să îi primim la noi, chiar dacă nu au acea adeverinţă. Ideal ar fi să aibă un branşament individual, sau toată scara”, a spus Cristian Ionică manager general SC Apa Serv Valea Jiului.
Peste 1000 de oameni şi-au făcut acum, în această perioadă de pandemie, cont on-line. 10% din abonaţii Apa Serv au, însă, acum un astfel de cont şi totul se poate face, după ce abonatul primeşte prima factură de la Apa Serv. (vezi aici: https://clienti.asvj.ro/auth )
Încasările Apa Serv au scăzut acum cu 20%, dar a scăzut şi producţia, odată cu întreruperea activităţii la diverse societăţi comerciale.
Diana Mitrache