Valea Jiului este un întreg santier, dupã ce cei de la ApaServ au demarat lucrãrile pentru modernizarea retelelor de apã si canal. Este un proiect major de zeci de milioane de euro care are ca scop îmbunãtãtirea serviciilor.
“În acest moment în municipiul Petrosani si nu numai, se desfãsoarã ample lucrãri la retelele de apã si canalizare. Vedem cu totii „deranjul” care este în localitãtile în care se efectueazã lucrãri pentru cã sunt complexe si se fac foraje, se fac cãmine mari iar toate aceste lucruri aduc un mic disconfort cetãtenilor. Lucrãrile din Petrosani sunt în grafic si au fost realizate lucrãri în partea de sud a municipiului Petrosani, dar si în partea de nord. La acele cãmine blocarea care se face este pe o duratã mai mare pentru cã betoanele necesitã un timp mai mare de întãrire si toate aceste lucruri duc la un deranj pe aceastã perioadã”, a declarat Florin Donisã, director tehnic în cadrul SC ApaServ Valea Jiului.
Lucrãri de anvergurã sunt realizate si în municipiul Lupeni.
“Sunt lucrãri care se realizeazã si în Lupeni acolo unde constructorul a avut o întârziere la început dar acum cu noua reorganizare sunt în grafic. si aici vorbim de douã loturi, unul de est si unul de vest. Toatã lumea stie ce probleme existã în cartierul Stefan atât din punctul de vedere al alimentãrii cu apã cât si din punctul de vedere al canalizãrii, dar stim cã si aici lucrãrile aduc un oarecare deranj cetãtenilor”, a mai precizat sursa citatã.
Douã statii de tratare a apei vor fi modernizare în cadrul proiectului, iar abonatii ApaServ trebuie sã stie cã aceste lucrãri nu vor afecta alimentarea cu apã potabilã.
“Mai sunt lucrãri de investitii pe care le facem la statiile de tratare de la Zãnoaga si de la Tãia. Aici vor fi lucrãri ample tinând cont de faptul cã se face retehnologizarea întregii statii cu tot fluxul tehnologic, la Zãnoaga deja proiectul tehnic este pe sfârsit, iar la Tãia încã se lucreazã la proiectul tehnic. Noi asigurãm cetãtenii cã lucrând la aceste douã statii importante, în Valea Jiului nu vor fi întreruperi la alimentarea cu apã pentru cã pentru cã lucrãrile se fac în cadrul statiilor”, a mai spus Florin Donisã.
Si în extremitatea vesticã a Vãii Jiului, mai exact la Uricani se realizeazã lucrãri. În premierã, apa va ajunge si în locuintele din Câmpu lui Neag.
“Lucrãri se mai realizeazã si în Uricani unde existã tot douã loturi. Unul care tine de orasul Uricani si unul care tine de extinderea alimentãrii cu apã la Câmpul lui Neag unde nu a fost pânã acum alimentare cu apã potabilã”, a mai precizat directorul tehnic din cadrul SC ApaServ Valea Jiului. Valoarea proiectului este de 90 milioane euro si presupune reabilitarea a 69,6 km retea de apã potabilã si 47,4 km canalizare, extinderea a 8 km retea de apã potabilã, construirea a douã statii de tratare, precum si alte operatiuni necesare tratãrii apei. De rezultatele lui vor beneficia 117.365 locuitori din Valea Jiului. La finalul implementãrii lui (31 decembrie 2023), calitatea apei potabile din aceastã zonã monoindustrialã va creste, pierderile din retelele de apã potabilã se vor reduce cu circa 30%, iar infiltratiile în reteaua de colectare a apelor uzate cu circa 40%.
Cosmin BACIU