Apa Serv califică sudori direct de la liceu

După ce au rămas fără atelierele de practică, liceele s-au reprofilat pe parteneriate cu firmele din zonă, iar un astfel de parteneriat îl are acum Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida cu Apa Serv. Tinerii învață ce nu au reușit să deprindă la școală și, în plus, nu doar că devin buni practicieni, ci chiar au mari șanse să fie ulterior angajați.
De la Apa Serv primesc de la echipament de lucru, rechizite și chiar o bursă lunar. O nouă clasă, de această dată una de viitori sudori, a început cursurile de pregătire practică la atelierul special amenajat pentru ei de conducerea societății de apă din Petroșani. Aici învață inclusiv să măsoare cu șublerul, pentru că pandemia le-a fost și lor un mare impediment. „Pentru mine este foarte important. Mă ajută să învăț lucruri noi. Beneficiem și de bursa de 200 de lei pe care o primim de la Apa Serv. Înainte să vin aici, nu prea știam multe lucruri să fac, nici măcar cum să măsor cu șublerul. Aici ne-au învățat multe lucruri absolut utile.
Dar asta e o meserie frumoasă și foarte căutată”, a spus unul dintre viitorii specialiști. „Am învățat aici să pilim, să trasăm, să debităm. Este o diferență, că noi am făcut on-line școală, dar acum, fizic, e altceva. Asta ne-a lipsit”, a completat un alt elev. Profesorii lor, care recunosc că au rămas de ani buni fără atelierele mecanice, spun că această colaborare este una extrem de benefică pentru acești copii. „Important este cu ce rămân ei, datorită modului de abordare a săptămânilor de practică. Asta, pentru că ei fiind clasa a IX- a au 5 săptămâni de practică, iar noi le mulțumim celor de la Apa Serv, deoarece sunt singurii care le oferă calificare și o bursă de 200 de lei, exact ca cea oferită de minister, ei fiind prima generație de învățământ dual din liceul nostru. Sper să reușească să învețe, pentru că atelierele de la liceu sunt desființate”, a spus Ovidiu Colda, director Adjunct Liceul Tehnologc Dimitrie Leonida Petoșani. Copiilor le-a fost greu să treacă din on-line la practică, dar toți sunt mulțumiți de ceea ce fac aici.
„Școala on-line a însemnat o provocare pentru noi toți. Le-a plăcut că erau acasă, dar nu le-a plăcut că nu mai socializau. Este o clasă extraordinară, cu copii foarte isteți și maistrul de aici îi laudă. Apa Serv le oferă burse, dar noi credem că este foarte importantă practica. Atelierele de pracatică nu mai există de prin anii 90, dar acum se fac parteneriate cu agenții economici, exact pe meseria pe care ei și-o aleg”, a completat Carmen Damian, diriginta clasei IX D. Apa Serv are astfel de parteneriate cu liceele din Petroșani și Petrila, iar acești tineri se pregătesc pentru a deveni sudori.
„Continuăm activitatea cu elevii de la învățământul dual. Avem clasă nouă de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida, o grupă de 18 elevi, și cred că îi putem deja considera colegii noștri, pentru că ei vor depinde, din primele ore, meserii pe care le fac și angajații noștri. Noi sperăm ca, din cei 18, să ne selecționeze ei și să rămână angajații noștri. Perioada de calificare este de 3 ani de zile și, în primele ore li s-a făcut instructajul”, spune Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului. Proiectul în care sunt implicați acești tineri se face la inițiativa societății Apa Serv, care are nevoie de specialiști pe care altfel nu îi găsea. Tinerii din Valea Jiului au fost cooptați în acest proiect în urmă cu doi ani, iar acum se culeg primele rezultate de excepție. Accentul în învățământ se pune acum cu preponderență pe învățămîntul de acest fel, pentru că toată lumea constată că nu găsim zugravi, mecanici, sau electromecanici buni, iar faptul că acești tineri învață la societăți care ar putea să îi și angajeze ulterior, este și mai convenabil. În plus, elevii primesc lunar o bursă, pe perioadele de practică și anume: 200 de lei de la Ministerul Educației, Apa Serv, sau agentul economic, pune 200 de lei și primăria din Petrila alți 100 de lei.

Diana Mitrache

Advertisements