Zeci de oameni urcă spre izvoarele de munte să ia apă în bidoane. Cred că este o apă mai bună decât la robinet. Dar, cei de la DSP ne atrag atenția că am putea să ne îmbolnăvim. Ne dau și câteva exemple cu izvoarele ce nu au apă potabilă.
Fie că urcă spre munte, unde sunt amenajate izvoare de apă, fie că opresc pe marginea drumului, oamenii umplu câte un bidon, ori chiar mai multe, cu apă de izvor. Spun că așa s-au obișnuit și cred că iau o apă mai bună la gust. Ne-am oprit și noi, pe DN 66, la Bănița.
Aici opresc mașini de Hunedoara, din București sau chiar de mai departe. „Este bună apa. Eu iau de mult timp și cred că e în regulă. Din câte am înțeles, ei sunt obligați să verifice izvoarele de pe marginea drumului. Și, din câte am înțeles, sunt verificate”, a spus un hunedorean, care oprise să umple bidoanele.
„Eu am încredere. Tot de aici îmi iau și cred că e bună. Chiar e bună de băut”, a spus un bucureștean, șofer de TIR, care oprise aici să ia apă.
„E foarte bună. De câte ori vin în Hunedoara, iau câte două sticle. Vin din Bihor și știu că apa aici e bună. Am locuit 20 de ani aici, în Valea Jiului, iar când pot, vin să mai beau”, a spus un bihorean, pensionar miner, care nu a uitat că a băut apă de Valea Jiului.
Doar că nu toate izvoarele sunt cu apă potabilă. Potrivit DSP Hunedoara, ultimele verificări au fost făcute la finele anului trecut. Iar atunci, unele dintre aceste izvoare, ori fântânile unor localnici nu aveau apă potabilă. Obligația autorităților locale este să pună plăcuțe cu APĂ POTABILĂ în zonele de unde poate fi băută apă. Iar dacă un izvor nu are plăcuță, atunci e mai bine să nu bem. „Oamenii care iau apă cu bidoane, trebuie, mai întâi să vadă dacă acel izvor, are plăcuță avertizoare”, a spus Cecilia Birău, purtător de cuvânt DSP Hunedoara.
În plus, inspectorii de sănătate au enumerat și câte izvoare unde apa nu e bună de băut. „Peștera Bolii, Dealul Babii, în Câmpu lui Neag, la Valea de Pești, unul din izvoare este nepotabil și la Petrila, izvorul de pe centură.Cel de la Bănița este corespunzător din punct de vedere fizico-chimic și bacteriologic”, a mai spus Cecilia Birău.
Toate primăriile ar trebui să ceară verificarea apelor din izvoarele la care populația are acces și, după rezultatele de la DSP, să monteze plăcuțe avertizoare. Oamenii beau apă, că o văd curată, dar există posibilitatea să aibă o încărcătură bacteriologică pe care să nu o observăm cu ochiul liber. Iar de aici, este un singur pas până la îmbolnăvirea în masă.
Diana Mitrache