Calatorii care ajung in Gara Petrosani, daca sunt insetati, trebuie sa-si cumpere o sticla cu apa si asta pentru cea de la singura cismea functionala, este de o calitate indoielnica, alb ca varul si aproape imposibil de baut doar vazand-o.

In circa o ora, cat timp am stat in statia CFR, niciun calator nu a baut apa de la acest robinet. Imaginea alaturata vorbeste de la sine si vizavi de acest lucru, am cerut explicatii conducerii Apa Serv. “Cu cei din Gara Petrosani avem in derulare trei contracte. Nu stiu cui apartine sursa de apa pe care dvs. ati vazut-o. Spuneti ca apa este de o calitate indoielnica, dar vom lua si noi o proba de apa”, a declarat Cristian Ionica, director  la S. C. Apa Serv Valea Jiului S.A.

Insa, cum munca in teren este mai lamuritoare decat vorbele spune la birou, l-am convins pe directorul Ionica sa se deplaseze chiar la fata locului. Dupa ce acesta  s-a uitat la firul de apa care curgea din cismea, a tras concluzia ca apa este absolut potabila si a pus aspectul de dimineata, atunci cand a fost facuta fotografia,  pe seama ploilor din ultimelor zile.  “Spuneati de culoarea alburie, dar avand in vedere ca a fost o restrictie pe rezervoarele de la Daranesti, e un loc in care se aeriseste. Nu spun ca este alburie, pentru ca apa n-are de unde sa fie alba, ci probabil este faptul ca se aerisea intr-un moment dat. Pe reteaua lor interioara eu nu stiu cate puncte de bransament au, dar noi raspundem pana la bransament general. Asigur suta la suta ca apa este potabila”, a declarat Cristian Ionica la fata locului.

Daca este de crezut sau nu directorul Ionica ramane la latitudinea fiecarui cititor in parte, insa pentru a ne convinge pe de-a intregul, s-a solicitat si recoltarea unei probe bacteriologice de la aceasta cismea, care urmeaza sa fie dusa la

laborator.  Pana atunci, insa, cine are curajul sa bea apa din Gara Petrosani?!

Luiza Andronache