• 75 ANI (1948) de la înființarea echipei de rugby
• 40 ANI (1983) de la câștigarea Cupei României la rugby
• 30 ANI (1993) a doua oară câștigarea Cupei României la rugby
• 45 ANI (1978 – 1979)
• 65 ANI (1963) – Trei pași în spate
• 55 ANI (1968 – 1969) – Victorii de prestigiu, egaluri cu Steaua și Dinamo

N e-am propus în acest an jubiliar, să marcăm, sporadic, momente din 5 în 5 ani, începând cu anul 1948, din activitatea sportivă a Clubului din „Dealul Institutului”, la toate sporturile
care au fost incluse în Clubul ȘTIINȚA PETROȘANI.

1968 – 1969
VICTORII DE PRESTIGIU, EGALURI CU STEAUA ȘI DINAMO
Din acest sezon, se trece la sistemul toamnă-primăvară. Va fi un campionat echilibrat, Știința încheind pe locul 7, doar la un punct de locul 5, Universitatea Timișoara. Studenții petroșeneni reușesc câteva rezultate de excepție : 21-3 cu Progresul București, 12-0 cu Agronomia Cluj, 12-3 cu Universitatea Timișoara, 5-0 cu Farul Constanța, 15-5 cu Rulmentul Bârlad, dar mai ales cele două remize la același scor, 8-8 cu Steaua și Dinamo. Iată cronica din ziarul „Sportul” după acel Știința-Steaua 8-8: „Știința-Steaua 8-8 (0-0). Joc viu disputat cu faze repezi și alternări de dominare egale ca durată, dar cu multe mingi în tușă pentru câștigarea de teren. Ambele echipe au beneficiat de multe lovituri de pedeapsă, dar ocaziile au fost ratate cu multă ușurință de către Durbac (Steaua), Crăciunescu și Marinescu (Știința). Înaintarea gazdelor a fost întotdeauna „pe fază” și a cules multe mingi care au fost bine dirijate de Bojenescu. Placajele au fost bine făcute, dar nesiguranța în prinderea mingii a dăunat jocului. Au avut loc vociferări și bruscări, Ciobănel (Steaua) fiind eliminat. Oaspeții au condus în minutul 42 cu 5-0 (încercare R.Ionescu, transformare Durbac). În minutul 48 Marinescu a redus scorul (lovitură de pedeapsă), apoi Durbac l-a ridicat (încercare) la 8-3. Spre sfârșitul meciului, Dragoș a căutat să înscrie o încercare la colț dar…Ciobănel (eliminat) s-a repezit să-l placheze (s-a dictat o lovitură de pedeapsă cu ajutorul căreia Crăciunescu a egalat). A urmat o încăierare generală.”
În august a venit la Petroșani, pentru un meci demonstrativ vicecampioana Franței, R.C Toulonnaise. Francezii au învins cu 22-5 (8-0), pentru studenți marcând Ionescu (eseu) și Crăciunescu (transformare),. Știința a jucat în formula: Dinu-Dobrinoiu (Bojenescu)-Stănculescu, Ionescu-V.Rusu, Moromete, Ailenei-Florescu, Humeniuc-S. Bărgăunaș,Crăciunescu-Truță-Roșca-Aichimoaie, Marinescu.
A fost un campionat în care Știința a jucat cu C. Dinu, Bojenescu, Teodorescu, Ionescu, V. Rusu, A. Pop, Moroe, Ailenei, Moromete, Roibașu, Bărgăunaș, Roșca, Crăciunescu, Sabău, Truță, Dragoș, V. Marinescu, Humeniuc.

GENU TUTU