mai exact în primele două săptămâni, o serie de sportivi cu legătură a activității lor competiționale cu Valea Jiului, își au zilele de naștere.
Astfel, pe 2 noiembrie, Iulian Balaj, actualul primar al orașului Ștei-Bihor, împlinește 60 de ani. El a jucat la Jiul Petroșani în sezonul 1986-1987, fiind și component al Științei Petroșani.
Pe 5 noimebrie avem două aniversări, Emil Dumitriu (II), 81 de ani, component al Jiului în anii ’60 și karatista Miruna Mălăuță, 23 ani, o remarcabilă sportivă de la C.S Poli Karate Petroșani, multiplă medalistă la competiți internaționale.
Pe 7 noiembrie 1922 s-a născut Bazil Marian (decedat în 2008), celebrul antrenor care a promovat Jiul în Divizia „A” în vara lui 1962, cu generația lui Crâsnic, Romoșan, Dumitriu II, Pavlovici, Martinovici, Ciurdărescu, Victor Zamfirescu sau Victor Gabor.
Pe 9 noiembrie împlinește 76 de ani Nicolae Toma, component al Jiului în perioada 1975-1979.
Pe 4 noiembrie ar fi împlinit 66 de ani Doru Stana (decedat) un impetuos mijlocaș și fundaș jiulist între anii 1979-1988, cu peste 120 de meciuri sub culorile Jiului.
Pe data de 13 noiembrie, împlinește 72 de ani unul dintre cei mai titrați fotbaliști din istoria Jiului, Gigi Mulțescu, jucător și antrenor la Petroșani, între anii 1971-1979, 1985-1987 și 2004-2005.