Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria, organizează în ziua de 24 octombrie 2024, ora 1700, în Sala de Conferințe a Parcului de Afaceri din Simeria, un eveniment cultural-omagial sub genericul „Dumitru Hurubă, cărturar și om de spirit”. Evenimentul este dedicat îndrăgitului scriitor care, la 26 octombrie 2024, va împlini opt decenii de viață și este un emoționant semn de apreciere și afecțiune față de unul dintre cei mai remarcabili scriitori din județul Hunedoara.

Devenit, de-a lungul a peste 50 de ani de activitate literară, unul dintre cei mai importanţi şi mai apreciaţi scriitori, Dumitru Hurubă a fost întotdeauna o prezență activă în peisajul nostru cultural. Observator atent şi pertinent al realităţilor din societatea noastră, a publicat texte de mare actualitate, scrise cu un deosebit simț al umorului și adesea cu o fină ironie. Cele 80 de volume de proză satirică, contribuțiile la volumele colective, colaborările la emisiuni literare de la radio și posturi tv, articolele publicate în presa literară, diplomele și premiile literare, aprecierile criticii de specialitate sunt tot atâtea dovezi ale faptului că Dumitru Hurubă este un prozator complet și complex. Cărţile și articolele sale sunt o adevărată cronică a complicatului angrenaj politico-social din România ultimelor trei decenii, autorul lor fiind un analist fin, lucid, riguros şi competent al lumii în care trăim.  

Realitatea cotidiană, atât de epuizantă şi greu de suportat, mai ales de omul obişnuit, apare în paginile sale filtrată printr-un umor sănătos, inteligent, de bună calitate. Numele lui Dumitru Hurubă poate sta cu cinste alături de cel al unor prozatori români iluștri, umoriști prin excelență, precum Tudor și Vlad Mușatescu, Teodor Mazilu, Ion Băieșu, Laurențiu Cerneț etc. Lectura textelor ce poartă semnătura sa îl duce cu gândul pe cititorul avizat la marii umoriști ai literaturii universale, de la Bohumil Hrabal și Jaroslav Hașek, la Jerome K. Jerome și, poate în primul rând, Ilf și Petrov.

Cu prilejul aniversării celor 80 de ani ai scriitorului Dumitru Hurubă, Centrul European de Studii Covasna-Harghita (scriitorului fiind născut în județul Harghita) a editat două ample volume sub genericul „Profesioniștii noștri” dedicate îndrăgitului scriitor, adevărată panoramă a unei vieți dedicate scrisului, un scris de bună calitate care cucerește imediat cititorii.

Acum, la ceas aniversar, cu tâmplele ninse, „Dumitru Hurubă poate privi cu împăcare – așa cum atât de plastic se exprimă scriitorul Nicolae Băciuț, redactorul-șef al revistei Vatra din Târgu Mureș – cu sine și cu lumea, cu mulțumirea că trecerea lui prin viață nu a fost petrecere, ci bucurie de a dărui din preaplinul său sufletesc.”

Sărbătorirea lui Dumitru Hurubă la Simeria, orașul său de suflet unde s-a retras la umbra minunatului Parc Dendrologic, va fi un prilej de întâlnire și dialog cu acest scriitor îndrăgit, adevărat cărturar și om de spirit, una dintre figurile luminoase ale literaturii noastre.

Manager,

Ioan Sebastian Bara