R evenirea Jiului în Liga I (Divizia „A”), după patru ani, în 1966 a fost o mare bucurie printre iubitorii fotbalului din Valea Jiului.

Ghiță Budai avea atunci 15 ani (născut pe 6 martie 1951). Juca la echipa de juniori a Jiului, sub îndrumarea antrenorilor Vasile Lazăr și Dumitru Cricovan, din 1964. Timp de trei ani, 1966 – 1969, joacă la acest nivel. Apoi trece la „Tineretul” Jiului, jucând în deschiderea meciurilor echipei mari. Acolo unde îi avea ca exemple pe Talpai, Georgevici, Stocker, Naidin, Martinovici. Alături de Ghiță Budai, alți jucători, la „Tineret”,… talentați, precum Kelemen, Nicu Stanciu, Cătuți, Victor Sandu, „Danecu” Diaconescu sau Haiduc. Antrenor era fostul golgeter jiulist, Emil Ciurdărescu, care mai apela și la jucătorii de la echipa mare, precum Adrian Dodu, Marian Mihai, Emil Dobrescu, Grizea, Urmeș, Baicu, Uilecan, Gigi Mulțescu.
„A fost o perioadă frumoasă din viața mea”, spune Ghiță Budai, căruia îi spunem La Mulți Ani, la împlinirea vârstei de 72 de ani.

IN FOTOGRAFIE
JIUL PETROȘANI 1969
SUS: Țabrea, Voncilă, G.Budai, J.Kelemen, Nicu Stanciu, Cătuți, V.Sandu.
JOS: R.Constantin, Haiduc, V.Constantin, Bărăiac, Diaconescu, Iuliu Pop.