Copiii vor la grãdinitã.
Rãmâne doar ca pãrintii ori bunicii sã îi si ducã.
Pare simplu, dar ca sa ajunga copiii in clasele pline cu jucarii, trebuie sa aiba cu ce sa se imbrace, cu ce sa se incalte si trebuie sa poata manca ceva mai consistent decat cornul si laptele guvernamental. Toate astea nu-s treaba copiilor: treaba lor e sa mearga la gradinita, dar pentru asta parintii ori bunicii trebuie sa le poata asigura macar nevoile primare. Si, mai ales, trebuie ca parintii astia, asa saraci cum or fi, sa se trezeasca dimineata si sa-i predea educatorilor.
Ca sa vedem din ce cauza un lucru aparent simplu, precum mersul la gradinita, a devenit o poveste complicata, am ajuns intr-o comunitate emblematica pentru Valea Jiului, intr-un orasel devenit celebru pentru ca, nu demult, a fost singura localitate din Romania intrata in insolventa.
La Aninoasa, aproape de intrarea in localitatea denumita impropriu oras – doar pentru ca are vreo cinci blocuri – exista cartierul de case darapanate, pe care ploile de dupa Pasti l-au transformat intr-o mlastina puturoasa. Aici, o mana de oameni saraci, murdari si stirbi privesc cu jind spre calea ferata din spatele lor. De saptamani bune nu a mai trecut niciun marfar, iar ei nu au mai vandut niciun sac de huila. Din ce sa traiasca? Iar cei de la curent tocmai ce trecusera pe acolo ca sa le taie alimentarea de la retea, asta dupa ce ei s-au bransat ilegal, direct pe stalp. „Vai de capul nostru!”, curg vaicarelile, imediat ce oamenii afla ca suntem ziaristi.
Cat valoreaza aici educatia? Ce inseamna intr-un loc ca asta scoala?
Aici zambetele stirbe se contopesc cu praful de carbune si cu privirile inocente ale celor mici, carati in brate de fratii oleaca mai mari. Daca-i intrebi de gradinita, zic pas!
„Dacã as fi avut vreo 20 de copii…”
Nu, nu a facut nici macar unul – n-a putut, saraca – dar acum se gandea ca, daca tot da statul atatia bani, ce bogata era ea… 50 de lei de caciula, numai sa ii duca la gradinita si tot era ceva!
E o femeie batrana, ce sta la o masa la care ne invita si pe noi sa luam loc. A mai ramas ceva dupa Paste si poate ca ne e pofta. Ne imbie cu niste cozonac si pasca. O intreb ce ar fi facut cu banii de la 20 de copii, ca nu erau tocmai suficienti. „Ehe, aveam eu, ca raman haine de la unul la altu’ ”, spune batrana.
„Du-te, tu, ca nu iti ajung 50 de lei nici sa le iei o pereche de pantaloni, sau pachetelul cu mancare!” o contrazice o alta, care are copil de gradinita.
Antonia Kalanyos are 4 ani si nu a mers niciodata la gradinita. O intreb daca ar vrea si da din cap zambind. „La noi, la tigani, copiii se duce la gradinita pe la 6 ori 7 ani”, imi explica o alta femeie, ponosit imbracata, care are un copil de 25 de ani cu handicap. Ii este rusine sa imi spuna cate prostii, si de ce fel, face acest copil al ei, dar ma roaga sa intervin sa o ajut sa reprimeasca acel ajutor de handicap, „ca doar asta nu s-a facut bine dupa 18 ani!”.
Antonia poarta in picioare niste slapi roz, mai mari cu vreo trei numere, si bunicul ei o duce sa o dea in leagan. Fata se alinta si este fericita, iar barbatul ne explica despre cat de mult i-ar placea fetei la gradinita. „Din toamna o duc! Acuma mai sta acasa. Aici e parcul de joaca, aici e gradinita si ea se uita mereu pe geam la copiii dinauntru. Ii place, cum sa nu ii placa?”, ne spune barbatul.
Mama ei a imbracat-o frumos sa o duca pana la parc, sa vada gradinita. Abia asteapta sa mearga si parca i-am si convins pe parinti ca acolo ii va fi mai bine. Promit sa o duca de saptamana viitoare, ca daca primesc si bani, de ce nu?
Banii despre care auzisera oamenii din Aninoasa sunt, de fapt, tichetele sociale acordate conform Legii 248 din 2015, privind stimularea participarii in invatamantul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Actul normativ preia solutia implementata in programul ,,Fiecare Copil in Gradinita”, pilotat de Asociatia OvidiuRo, si finanteaza de la bugetul local tichetele sociale in valoare de 50 de lei acordate, in anumite conditii, familiilor cu copii prescolari care frecventeaza regulat gradinita.
Antonia ne spune si o poezie. Se incurca putin, dar la cei 4 ani este o performanta, pentru ca mai nimeni nu sta sa ii dea vreo lectie fetitei.
O femeie careia ii lipsesc doi dinti din fata o cheama pe Antonia si fata fuge repede la ea. Acolo o alta fetita, Andreea Creciunesc, tot de 4 ani, o asteapta sa se joace amandoua. Nici ea nu a ajuns la gradinita.
„Nu mi-a zis nimeni cã dã bani dacã o duc. O duc dacã e asa”, spune mama Andreei.
Le plimba pe amandoua intr-un carucior umplut cu ceva paturi pline de praf, pe un drum plin de gropi umplute cu apa si balegi de cal, printre casele ale caror ziduri stau sa cada, cu acoperisurile spulberate din loc in loc. Fetitele zambesc, doar asta e singura lor distractie.
Pe langa Aninoasa, vreo 30 de case ce faceau parte din colonia Vulculesti, in care locuiau minerii, au devenit adapostul catorva zeci de familii. Saraci lipiti pamantului, oamenii au carpit cum au putut cladirile ce apartin acum primariei si sunt, oficial, locuinte sociale, pentru care platesc si chirie. In fiecare casa ca asta ar trebui sa locuiasca doua familii, numai ca in camarutele pline de igrasie se inghesuie si cate trei generatii, care se spala la lighean cu randul, fura curent direct de pe stalp si au WC-ul in curte.
La Vulculesti, in catunul de cocioabe care a facut inconjurul lumii, dupa ce reporteri din toata Europa au venit acolo pe vremea disponibilizarilor, nimeni nu e mai bogat sau mai sarac. Toti sunt la pamant.
In drumul lor in carucior, fetitele dau de un catelus negru: Carbune. Carbune e numele lui, ca aici toti traiesc din carbunii furati.
Furtul cãrbunelui e o ocupatie în toatã regula
„De doua saptamani nu mai trece niciun vagon de carbune. Si ce o trecut e numai piatra”, ne explica o femeie.
„Pãi da, cã a fost pauzã de Pasti la mineri si nu au dat productie si acum parcã se vorbeste despre închiderea preparatiei din Coroiesti. Cât vor mai da, cã se închid minele una dupã alta…”
Cand pleci la furat carbune, nu poti gresi decat o singura data, ca a doua oara nu mai apuci. Daca te urci pe vagon si nu pastrezi distanta fata de linia de inalta tensiune, aflata la mai putin de doi metri, ori daca ridici lopata prea sus si te apropii de cabluri, arcul electric te ucide pe loc. Daca ai lopatat carbunele si esti pe calea ferata, dar nu esti atent la miscarea marfarelor aflate in mers, te-ai ars: in cel mai bun caz se lasa cu maini sau picioare facute terci. Cand capeti experienta stii deja toate astea, dar tot poti sa cazi in mana politistilor, ca sa nu mai spun ca era o vreme cand trenurile au fost pazite de jandarmi inarmati, de parca erau diligentele din Vestul salbatic.
Asa ca nici sa furi carbune nu-i usor, ba chiar dimpotriva. E si greu, si periculos, si nici foarte profitabil: oricat de bun ar fi carbunele, mai mult de 15 lei pe sac nu dau romanii de pe la casele din imprejurimi.
Celor care traiesc din furtul carbunelui, oamenii din Valea Jiului le spun carbunari. Ei au zeci de doare penale. Isi pun si copiii sa lopateze, in ciuda pericolelor, pentru ca, daca vine Politia, ei sunt minori si macar nu ii aresteaza. Unii sunt eliberati proaspat din puscarie – ne-au spus-o chiar ei – si la prima abatere, ajung iar la „mititica”.
Deci, isi cheama copiii. Cern carbunii printr-o sita, ii incarca in carute si se fac nevazuti, fiindca stiu ca Politia vine printre casele lor, in cautarea altor hoti. Timpul e scurt, dar bine cantarit de toti. Din pacate, insa, sunt doar niste copii fara niciun viitor; de scoala s-au lasat si cei mari, ca le era foame.
Ar trebui sa fie in clasa a IX-a, la liceu, dar se lupta cu o lopata grea plina de carbuni. Asa am gasit-o pe fetita de doar un metru si jumatate, zgribulita si murdara, printre liniile de cale ferata, unde cernea carbunii si ii incarca intr-un sac. Recunoaste ca i-a furat, ca s-a urcat singura in vagon de mai multe ori, dar ce sa faca? Il are pe taica-su in puscarie, tot din cauza ca a fost prins la furat carbuni. S-a ferit de noi, de teama Politiei, dar am incercat sa aflam cat le este acestor copii de greu. „Trebuia sa fiu la scoala, stiu, dar sunt aici, ca nu am mancare. Trebuie sa ne descurcam. Pentru mancare am lasat tot. Trebuia sa fiu clasa a IX-a, dar nu pot sa merg asa. Trebuie sa muncesc, de dimineata pana seara. Eu ma urc si in vagoane sa arunc jos carbunii, am curaj. Muncesc de dimineata pana seara pentru ca sa luam de mancare”, a marturisit fetita.
Acesti copii nu isi mai doresc nimic, decat sa incarce sacii, sa sara la timp din vagon dupa ce fura carbunii si apoi sa ii vanda.
Tot acolo l-am gasit si pe un alt tanar aflat la varsta la care trebuia sa fie la liceu. Dar s-a lasat, ca nu poate merge cu matele goale la scoala. „Multi de aici au dosare penale ca si familia mea. Normal ca, daca nu avem unde sa muncim, aici venim. Iau pe sac 5 lei, 6 lei, depinde cat ne dau oamenii. Scot zilnic 10 lei minim, ca daca nu facem atat, nu avem de unde sa mancam. La scoala nu ma mai duc de doi ani”, mi-a spus baiatul, grabit sa nu fie prins de oamenii legii.
Alarma se da intre ei, pe limba lor, romani, iar ca la un semn, toti o iau la fuga cu sacii si cu carucioarele. Mi-au spus ca venitul unei familii este oficial de vreo 250 de lei, din ajutoarele sociale, doar ca familiile au fost decimate de Politie, care i-a tot arestat. Si, in plus, acum nici nu prea au mai venit trenuri cu huila si foamea este si mai mare. Acum cern din ce mai este aruncat pe calea ferata. Este un mod simplu de a face bani, sau asa pare, dar fiecare dintre acesti copii mai hraneste acasa cateva guri.
Si stiti de ce se tem ei cel mai tare? Nu de cei 27.000 de Volti de deasupra fiecarui vagon in care sar, nu de Politie, ori ca se intorc in puscarie, ci de ce se vor face dupa ce minele se inchid.
Cartierul e umplut acum cu balti si noroi, printre casele darapanate si latrinele sapate la cativa metri de locuintele lor. Acolo isi duc viata o mana de oameni saraci. Aninoasa este primul oras care a fost declarat in insolventa, cu sprijinul politicienilor direct interesati de comunitate doar in campaniile electorale. „Sunt 6 candidati si noi suntem toti 4.800 de oameni”, imi explica Remus Caldarar, liderul comunitatii.
Cu toate astea, alegerile n-au adus nici o schimbare la Aninoasa: primar e tot Nicolae Dunca, fostul edil, care se mandreste ca a scos orasul din insolventa si promite sa-i mute pe oamenii din Vulculesti intr-un bloc nou, pe care zice ca il va construi.
Tot Remus Caldarar este cel care le ia pe cele doua fetite de 4 ani, Antonia si Andreea, si ne spune ca si pe nepotul sau de numai 3 ani il va duce la gradinita. „Aici sunt 3 copii care au varsta necesara ca sa intre in programul <<Fiecare copil in gradinita>>. Sa stiti ca oamenii ii duc la gradinita si chiar ma gandesc si eu sa il duc pe nepotel, desi a implinit 3 ani, de putin timp. Nu prea vorbeste el bine, dar cred ca acolo, intre copii, va invata mai bine”, ne spune Remus Caldarar.
Cand aude discutia, si mama Antoniei si cea a Andreei, dar si o alta femeie, care lasa sa se inteleaga ca sta de putina vreme la baraci, in fostele locuinte comune din colonia minereasca, se intereseaza si promit ca, de saptamana viitoare, se vor informa cum sa faca. Nu stiau de acest program, desi cei din primarie ne-au dat asigurari ca le-au vorbit despre el.
„In acest moment, in Aninoasa avem 23 de copii care beneficiaza de aceste tichete din programul <<Fiecare copil in gradinita>>. Daca se incadreaza in conditiile Legii 248, si anume ca venitul pe membru de familie sa fie de pana la de doua ori nivelul venitului minim garantat pentru o singura persoana, primesc tichete sociale in valoare de 50 de lei lunar, dar asta numai daca cei mici frecventeaza regulat gradinita. Din cate am discutat cu directoarele de la scoala si gradinite, prezenta a crescut si la cursuri. Sunt interesati, ca altfel pierd banii si noi le-am explicat acest lucru”, sustine Doina Ungureanu, sefa Serviciului Public de Asistenta Sociala de la Aninoasa.
Prezenta este luata in discutie si de catre ceilalti parinti, adunati sa afle ce le spunem noi. „Doamna, aici numa’ sa se scoale, ca astia dorm pana pe la 12, iar atunci cum sa duca si copiii?”, ne spune doamna care ar fi vrut sa aiba vreo 20 de copii. O alta ii da solutia: „Pai se scoala si ele, pun copiii in microbuzul scolar, care opreste fix aici si apoi nu au decat sa doarma iar!”
Mario si Orasul de Carton
Din pacate, Antonia si Andreea nu au ajuns inca la gradinita. Cateva zile mai tarziu am cautat-o pe educatoarea Emese Lasconi, care ne-a explicat faptul ca la gradinita cu pricina sunt 5 copii ce beneficiaza de aceste tichete si toti au o prezenta buna si foarte buna. Printre ei, il zaresc pe Mario. Un copilas dragut, jucaus si foarte istet. Se ofera sa ne fie ghid si ne spune chiar o poezie despre o buburuza. A creat recent una din plastilina si ne duce spre locul in care o are expusa, o alta camera a apartamentului in care se afla gradinita, la parterul unui bloc.
Mario este un copil cuminte, vine zilnic cu sora lui de manuta si a facut asta si cand nu aveau microbuzul scolar, care ii ia acum de acasa, trecand peste linia de cale ferata. Sunt trei frati si locuiesc doar cu mama lor „la cartoane”. Ce este „la cartoane”, ne explica chiar micutul Mario Ardelean: „In fiecare zi vin la gradinita si locuiesc la cartoane. La cartoane inseamna un orasel in care sunt muuuulti oameni. Eu stau la bloc, dar sunt case si in fata si in spate. Arata cumva si nu stiu cum, ca mami nu mi-a zis mie de ce se zice orasul de carton, dar eu stiu ca acolo este foarte frumos”, spune Mario, care iubeste micul sau univers si recunoaste ca nici „nu fac multi pasi pana la gradinita”, pentru ca vine microbuzul dupa ei.
Cartierul de cartoane este un loc cu oameni saraci, amplasat in imediata vecinatate a cocioabelor de la strada principala, insa pentru ca oamenii au venituri modeste, au acoperit casele cu carton presat, zidurile sunt din placi lipite de carton si poate ca tocmai de aici vine aceasta bizara denumire.
La gradinita, evidenta celor mici, care beneficiaza de tichetele din proiectul „Fiecare copil in gradinita”, este stricta si copiii nu prea lipsesc, doar daca sunt bolnavi nu vin. Cei mici isi aduc cu ei fratii si, la fel ca Mario, care o aduce pe Iasmina, vin toti la ore. Toti ajung cu microbuzul scolar, pentru ca din orasul de carton si pana la gradinita este o distanta de aproximativ 1,5 kilometri. „Vin cu microbuzul mai mult si cand nu este microbuz, venim pe jos. Sora mea are 4 ani si ne place aici, ca aici lucram. Am lucrat si tablouri cu frunze de toamna. Tati nu sta cu noi, sta la Simeria si mami lucreaza la scari, face curatenie in blocuri si oamenii ii dau bani”, recunoaste micutul care crede ca mai are mult timp de joaca la gradinita, unde ii place foarte mult si vrea sa invete cat mai multe lucruri. Toti erau imbracati frumos, pentru ca urmau sa faca fotografii pentru 1 iunie.
Doamna educatoare spune ca Mario este un fel de lider al grupului sau si, chiar daca nu e cel mai mare, vrea sa fie mereu cel mai bun. „Se supara cand nu iese invingator, dar este foarte istet”, spune Emese Lasconi.
Dincolo de statistici sunt copiii
La Aninoasa, in casele darapanate, viata se desfasoara intre doua marfare si intr-o continua lupta pentru supravietuire. Ramona Inta, directoarea Scolii din Aninoasa, recunoaste ca acest proiect este bine-venit pentru oamenii din oras si chiar observa ca acum vin mai multi copii la gradinita si nici nu mai lipsesc. Iar numarul lor ar putea sa creasca, pentru ca alte trei mamici sunt gata sa declare verbal ca nu mai asteapta pana in toamna si s-au lasat convinse sa se trezeasca devreme ca sa ajunga la o discutie cu educatoarea.
Mai mult, faptul ca sunt sprijinite aceste familii nu poate fi decat un pas spre dezvoltarea acestor copii, care altfel s-ar pierde in saracia lucie in care se zbat. „Greul cel mai mare l-a dus Directia de Asistenta Sociala (DGASP) a fiecarui oras in parte. Avem de-a face cu parinti care poate nu sunt bine informati, sau care considera ca nu trebuie neparat sa se incadreze la cerinta impusa de limita venitului pe cap de membru al familiei. La intalnirea de la Deva ni s-a spus chiar ca suntem comunitatea cu cei mai multi copii care sa se integreze in acest proiect foarte bun. Mie, personal, nu mi-a placut aceasta constatare, dar infruntandu-ne cu realitatile, vad ca este un program bun si care va face minuni. Va dura un pic pana ce ii convingem pe parinti sa vina spre noi. De altfel, noi am estimat, la nivel de Valea Jiului, un numar de 400 de copii care ar putea beneficia de acest program. Ori, 400 de copii este un plus de participare in gradinitele noastre, iar apoi acestia vor merge la scoala”, a spus Lucia Muntean, coordonatoarea gradinitelor cu program prelungit si reprezentata educatorilor din Valea Jiului.
In acest moment, exista in judetul Hunedoara un numar de 517 beneficiari, iar in Valea Jiului sunt aproximativ 200. „Numai la Petrosani am avut in aprilie 81 de beneficiari, iar in mai 91 de beneficiari ai tichetelor si doar 4 suspendari. La Petrila sunt 39 de copii care beneficiaza de acest sprijin, la Vulcan 41, vreo 13 si la Lupeni, 25 la Aninoasa. Este un program bine-venit si bine-primit in comunitatile din Valea Jiului”, a precizat si Cristina Mraz, directorul Directiei de Asistenta Sociala din Petrosani.
Aceeasi poveste, alt cadru
La Petrosani insa, o parte dintre parintii copiilor ce locuiesc in cartierul sarac de la periferie au abandonat ideea de a-i aduce la gradinita, in momentul in care aceasta s-a mutat in alt sediu. Acum, micutii de-o schioapa parcurg pe jos aproximativ 2 kilometri, pentru ca parintii nu isi permit sa ii transporte cu taxiul, iar de transport in comun sau microbuz scolar nici nu poate fi vorba. O femeie din cartierul Colonie ne spunea ca, nu o data, fetita de nici 5 ani a stat pana la ora 14,00 in clasa cu fratele sau, pentru ca ea nu a putut sa plece sa o ia. „Mai am un bebelus si nu am ajuns sa o iau, ca era bolnav cel mic. A stat in clasa cu fratele ei, la scoala, si a venit la ora 14, prin ploaie, pe jos. Este mereu racita fetita si asa il imbolnavim si pe cel mic”, ne spune Angelica, o femeie care locuieste intr-unul dintre blocurile sociale din Colonia Petrosani, cartier aflat la periferia municipiului – o alta comunitate cu probleme sociale.
Gradinita le-a fost desfiintata dupa ce canalizarea s-a inflitrat prin dusumele si DSP nu a mai reinnoit autorizatia de functionare a cladirii vechi. Copiii merg pe jos si chiar si educatoarele recunosc ca e prea mult pentru cei mici. „In general, frecventa la ore este buna, dar data fiind distanta foarte mare, de la locuinta copiilor, pana la scoala – cred ca sunt vreo 2 kilometri dus, 2 kilometri intors, ceea ce pentru un prescolar este o distanta mare de parcurs – copiii mai lipsesc. Am propus primariei sa asigure transportul. Speram ca se va rezolva. Prezenta este totusi buna, fiind determinata si de stimulentul educational care s-a acordat acum, respectiv cei 50 de lei. Noi avem un numar de 30 de beneficiari, la ambele grupe”, a spus profesoara Tamara Preda, educatoarea copiilor.
Primarul din Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, spune ca gradinita va fi reabilitata si ca are planuri pentru a reconstrui o gradinita noua. Este vorba despre reabilitarea constructiei aflata in apropierea unitatii de invatamant, care va fi transformta in gradinita pentru prescolari si apoi va exista posibilitatea pentru transportul copiilor. „Noi am preluat-o, am si facut un proiect pe planul national de dezvoltare si am si primit o adresa prin care ni se cer date concrete, pentru a putea sa o finantam”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Constructia cu pricina a servit ca atelier, dar nu a mai fost utilizata de ani buni. Faptul ca nu vor mai intra in contact cu elevii din scoala ii bucura pe educatori, pentru ca cei mici nu prea se descurca bine in interiorul scolii. „Sper ca atunci cand se va da in folosinta cladirea veche, dar reabilitata, frecventa sa fie mai buna la ore, iar copiii sa vina sa se inscrie, pentru ca toate cadrele de aici sunt calificate. Se face treaba la gradinita si sper sa vina. Problema este ca mai intai trebuie consiliati parintii”, a mai adaugat educatoarea Tamara Preda.
Parintii au agreat cu greu ideea ca trebuie sa strabata atat de mult drum cu copiii in brate sau cu taxiul si, o parte dintre ei, ii duc la alte gradinite din oras. Speranta educatorilor, insa, este indreptata spre constructia darapanata din curtea scolii, constructie care are sanse sa fie acum reabilitata si redata invatamantului prescolar.
Epilog
Daca faci abstractie de saracie, viata e frumoasa in comunitatile acestea. Cineva isi facuse un chiosc roz intr-un petec de gradina din orasul de carton, un nene cu o burta imensa se bucura precum un copil de iedul negru care il insotea asemeni unui caine, iar unul dintre tiganii cu stare si-a facut un fel de curte de beton si a agatat ghivece cu flori de stresini.
Oamenii se bucura, asa cum stiu ei, de lucruri marunte. Se bucura si mai tare cand e rost de ceva, si tichetele sociale pentru gradinita nu-s de colo. Macar asa au un motiv sa se dea jos din pat de dimineata si sa-si duca pruncii la microbuzul galben care-i lasa in poarta gradinitei.
Programul „Fiecare copil in gradinita” ii stimuleaza pe parintii din zonele cu probleme sociale sa ii aduca pe copii la gradinita. Educatia timpurie este cel mai important prim pas, care, daca este facut la timp, poate duce la rezultate spectaculoase.
Legea nr. 248/2015 sau Legea „Fiecare Copil la Gradinita” (FCG) raspunde obiectivelor cu privire la reducerea abandonului scolar (la 11.3%) si a saraciei si inechitatii sociale ce deriva din Strategia Europa 2020.
In 2014, rata abandonului scolar in Romania ajunsese la 18.5% si se estimeaza ca in prezent doar unul din trei copii saraci beneficiaza de educatie timpurie.
Legea nr. 248/2015 – votata in Parlamentul Romaniei si promulgata de Presedinte in octombrie 2015 – incurajeaza prezenta la gradinita a copiilor, cu varste chiar si sub 3 ani, dar si peste 6 ani, prin acordarea unui tichet social pentru gradinita de 50 de lei lunar. Stimulentul se acorda familiilor cu mai putin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoana singura) si este conditionat de prezenta zilnica a celor mici. Potrivit Ministerului Muncii, mai mult de 111.000 de copii sunt eligibili pentru a primi tichetul social pentru gradinita incepand cu aceasta primavara.
Programul de interes national reglementat prin aceasta lege preia mecanismul central al programului pilot Fiecare Copil in Gradinita, gandit in special pentru zonele extrem de sarace si implementat, incepand cu 2010, de Asociatia OvidiuRo in parteneriat cu Ministerul Educatiei. Timp de 5 ani, OvidiuRo a implementat programul pilot cu finantare privata si prin voluntariat. Incepand cu 15 februarie 2016, finantarea tichetelor sociale pentru gradinita este acoperita de la bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoare adaugata, iar responsabilitatea implementarii programului revine primarilor si directorilor de scoala.
„Legea si normele de aplicare stabilesc cadrul legal favorabil educatiei prescolare pentru toti copiii din Romania, dar succesul programului va fi decis la nivel local. Stim din etapa de pilotare ca inscrierea cat mai multor copii la gradinita si conditionarea stricta a acordarii stimulentului educational de prezenta sunt esentiale. Ceea ce va conta insa va fi capacitatea echipelor locale de a colabora si de a gasi solutii la problemele punctuale precum si sustinerea institutiilor judetene si nationale.” subliniaza Maria Gheorghiu, cofondator OvidiuRo, consilier al premierului Dacian Ciolos.
In locuri ca acestea, copiii nu stiu ca-s saraci, pentru ca toti sunt asa, si isi traiesc fericiti copilaria: Antonia se da in leagan etalandu-si slapii roz, Andreea se plimba in caruciorul jerpelit, iar Mario invata despre buburuze.
Isi vor trai dezamagirile mai incolo, dar pana atunci depinde de parintii si bunicii lor daca ei se vor numara printre cei care lopateaza carbunele furat, ori isi vor lua ghiozdanul, oricat de jerpelit ar fi, ca sa mearga la scoala.
Chiar daca suna a cliseu, asta-i sansa lor. Iar o sansa e, poate, mai mult decat au avut cei care-i au acum in grija.
In Petrosani, asa numita capitala a Vaii Jiului, un loc sarac, mereu defavorizat si din ce in ce mai grav afectat de restructurarea economica a industriei miniere, sunt 1.050 de copii in gradinite, iar la Aninoasa, primul oras care a intrat in insolventa in Romania, sunt 73 de micuti care merg zilnic la gradinita.
La Petrosani, 200 dintre cei peste 1.000 se incadreaza in prevederile Legii 248/2015, iar 150 dintre acestia deja sunt inscrisi. Numai in martie, prima luna in care s-a implementat programul „Fiecare copil in gradinita”, la Petrosani au beneficiat 81 de copii, fiind depuse 81 de cereri. Tot atunci, au fost inregistrate si 9 cazuri, care nu au primit tichetele din cauza absentelor. Situatia s-a imbunatatit o luna mai tarziu, semn ca sistemul a prins contur si aveam in luna aprilie 76 de cereri, 91 de beneficiari si doar 4 respingeri. Alti 300 sunt asteptati sa vina din toamna si sa se incadreze in acest program.
La Aninoasa sunt 73 de copii prescolari, conform recensamantului care genereaza locurile din gradinite pentru proiectul de scolarizare 2016 -2017, iar 23 dintre ei au primit tichete sociale. De precizat ca aici nu se inregistreaza absente, pentru ca oamenii traiesc in comunitati izolate, dar extrem de bine sudate.
Niciun copil nu a fost inscris pana acum pentru grupa mica, desi, daca este sa luam in calcul recensamantul, in acest oras sunt 91 de copii nascuti intre 2012 – 2015.
La nivelul judetului Hunedoara, conform planurilor de scolarizare pentru anul 2016-2017 sunt 420 de grupe, totalizand 8749 de locuri libere in gradinite. Sunt 129 de grupe mici, destinate copiilor de 3/4 ani, 143 de grupe mijlocii pentru copiii de 4/5 ani si 148 de grupe ”mari” pentru copiii de 5/6 ani. Potrivit centralizarilor, la grupa mica sunt 2657 locuri libere, 3000 de locuri la grupa mijlocie si 3092 de locuri la grupa mare.
Material realizat în cadrul Burselor de Jurnalism Civic, în memoria Oanei Livadariu, editia 2016. Bursele sunt oferite de Asociatia OvidiuRo si The Alex Fund în scopul informãrii publicului cu privire la necesitatea accesului la educatia prescolarã pentru cei mai sãraci copii din România.
Diana Mitrache
Ilie Pintea
Materialul îl puteti urmãri si pe www.hd365.ro
