În aceastã sãptãmânã, mai precis în data 17 aprilie, s-au împlinit 12 ani de când s-a închis mina Aninoasa. Nimeni nu s-a gândit la vreo manifestare legatã de acest moment, iar mãrturie stau coroanele îngãlbenite de vreme, asezate lângã troita ce strãjuieste vagonetul în care s-a scos ultima tonã de huilã.
Orasul, primul care a fost în insolventã din România, este acum ceva mai bine, însã, depinde pe cine întrebi. Oamenii locului sunt tristi si spun cã mina ar mai fi avut zãcãminte de exploatat, în timp ce edilii vãd o micã luminitã la capãtul acestui tunel în care au stat.
La birtul de lângã drumul ce duce spre minã, am gãsit 3 fosti mineri, fiecare cu gândul la ce au lãsat sub pãmânt, atunci când au plecat de la minã. Sunt oameni simpli, pe care declinul economic al zonei i-a înfrânt. „Ce sã spun? Nu trebuia sã se închidã mina Aninoasa! Cât am lucrat eu, 18 ani, 7 luni si 14 zile si vã spun eu sincer, atunci se lucra la minã, a mers totul bine. Acum s-a ales praful de tot. Paragina s-a ales, cã nu a tinut cont nimeni cã mai era cãrbune. Vai de mine, încã 50 de ani! Este lentila, vai de capul meu cât cãrbune e acolo!”, mi-a explicat un bãrbat, care de dimineatã venise la bar cu un pahar de cafea din care sorbea o licoare transparentã, sigur nu apã. „Este cãrbune în fostul sector III, în lentila vesticã, în sectorul IV si e ca oglinda, când îl scoti afarã. Acum le place sã cumpere din Germania, cã au bani. Orasul e o paraginã, numai baruri. Nu avem unde lucra, toti au plecat dincolo. Am rãmas numai bãtrânii si copiii. Tineretul a plecat”, l-a completat colegul de pahar si el fost miner, dar care ne-a descris cãrbunele de sub pãmânt ca pe ceva ireal de frumos, semn cã însã este nostalgic când se gândeste la viata de miner. „Aici am lucrat 10 ani la Intreprinderea Minierã Aninoasa. Cãrbune este dar în culcus, în acoperis si nimeni nu a înteles de ce s-a închis mina. Nu ai unde sã mai lucrezi. Eu merg cu ziua la momârlani, dar uneori nu mã plãtesc. Mai merg cu ziua la unul la altul, mai sap o grãdinã si asta e tot!”, afirmã un alt fost miner.
Orasul a fost în insolventã si abia s-a redresat, însã, acum primarul Nicolae Dunca a spus cã a dat pentru prima datã vouchere de vacantã bugetarilor sãi. Nu a fost usor, a asfaltat mai multe strãzi si, asa cum a afirmat viceprimarul Ioan Sfia, este primul an în care a tot orasul are trasaj cu vopsea pe mijlocul strãzii. Mina, însã, a fost inima localitãtii. Fãrã ea, de 12 ani, lucrurile au mers foarte greu.
„A traversat o perioada dificilã, imediat dupã închiderea minei, pentru cã mina sustinea toatã activitatea socialã si economicã a orasului. A fost o perioadã dificilã, de care nu ne aducem aminte cu plãcere, dar din 2012 lucrurile s-au schimbat în bine, am iesit din insolventã, orasul a început sã îsi revinã si, probabil, ati vãzut imaginea de ansamblu cã este una plãcutã”, a afirmat Ioan Sfia, viceprimarul orasului Aninoasa. Este plãcut cã au asfalt, dar oamenii, îmbãtrâniti prea repede de griji, fãrã dinti în gurã si cu zâmbete triste, nu mai cred în minuni. Totusi, edilii privesc viitorul cu optimism. De altfel, îi numãrã usor pe cei rãmasi.
„Mai avem oameni ce lucreazã pe la alte mine, la diversi agenti comerciali, cam prin Valea Jiului, iar o parte sunt în strãinãtate”, a conchis viceprimarul. Mina ar fi putut sã devinã muzeu, dar planul a fost unul prost si asta a dus spre declinul orasului, care s-a împrumutat mai mult decât a putut duce. Acum, sunt vreo 4.600 de oameni în oras, iar dintre ei, vreo 60 sunt asistati social.
Diana Mitrache
