Primăria orașului Aninoasa a lansat o licitație pentru proiectarea și execuția unui bloc de locuințe sociale, în regim de urgență, destinat persoanelor ale căror case au fost afectate de cutremurul din 14 februarie 2023.

Decizia vine ca răspuns la situația critică a locuințelor existente, care nu mai asigură condiții de siguranță și calitate pentru locuitori, fiind expuse riscului de colaps.
Conform documentației, proiectul vizează construirea unui bloc cu regim de înălțime P+4E, estimat să cuprindă aproximativ 20 de apartamente, menite să deservească între 40 și 50 de persoane. Această inițiativă reprezintă Lotul 2 – Blocul 4 dintr-un plan mai amplu de construire de locuințe sociale în localitate.
Valoarea totală estimată a contractului se ridică la 6.308.685,81 lei fără TVA. Aceasta include diverse cheltuieli, de la proiectare și execuție până la amenajări pentru protecția mediului, asigurarea utilităților și obținerea certificărilor necesare. Cea mai mare parte a sumei, 6.017.613,5 lei fără TVA, este alocată construcțiilor și instalațiilor.
Termenul limită pentru solicitarea de clarificări este cu 20 de zile înainte de depunerea ofertelor, iar autoritatea contractantă se angajează să răspundă în cel puțin 10 zile, respectiv 5 zile în situații de urgență justificate.
Această investiție are ca obiective principale construirea unor locuințe sociale moderne, adaptate standardelor actuale de calitate și siguranță, asigurarea unor condiții de locuire conforme cu normativele în vigoare și creșterea calității vieții pentru persoanele afectate de seismul din luna februarie a anului 2023.
Monika BACIU