Consiliul Local al orașului Aninoasa a adoptat proiectul de hotărâre privind priivind aprobarea studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului “Construcţie generator
termic şi electric cu biomasă”.

Din bugetul local al oraşului Aninoasa se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Mai exact, este vorba de
promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon.
Obiectivele specifice ale
programului sunt creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal) prin acțiuni de realizare şi/sau modernizare a capacităţilor de producţie a energiei electrice şi/sau termice din biomasă şi biogaz; realizarea şi modernizarea capacităţilor de producţie a energiei termice pe bază de energie geotermale;
sprijinirea investiţiilor în
extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a funcţionării SEN
Potențialii beneficiari sunt unităţi administrativ teritoriale în raza cărora există potenţial de utilizare a resurselor de energie regenerabile de tip geotermal sau biomasă/biogaz și societăţile comerciale care au ca activitate producerea de energie în scopul comercializării.
Monika BACIU