L i s-au promis prime de Sfânta Varvara și Crăciun, așa cum sunt ele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă. Dar, angajații Complexului Energetic Valea Jiului fac demersurile pentru proteste, dacă nu vor fi respectate datele la care s-a convenit, pentru acordarea sporurilor salariale.
După ce administrația a anunțat prime de Crăciun și de Sfnta Varvara, minerii se arată sceptici. Potrivit unui comunicat remis presei Sindicatul Muntele face demersuri pentru a organiza o grevă generală, dacă, până în 14 decembrie, nu ajung banii în conturile angajaților.
„Această întârziere în acordarea primei de Sf Varvara se datorează faptului ca memorandumul pentru evitarea legii austerității nu a parcurs toti pașii legali .Până pe data de 14 decembrie, Sindicatul Muntele va face demersurile legale pentru organizarea unor proteste în toate sucursalele CEVJ, dacă această dată nu va fi respectată”, a declarat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele
Administrația spune că a convenit, pe baza unui Protocol, ca prima de Ziua Sfintei Varvara să fie acordată salariaților CEVJ până la data de 14 decembrie 2023, iar prima de Crăciun, până la data de 22 decembrie.
Procedura privind aprobarea Memorandumului pentru exceptarea de la măsurile de austeritate prevăzute de Legea 296/2023 este în derulare, aflându-se în faza de avizare.
Angajații de la Complexul Energetic Valea Jiului urmează să primească 300 de lei pentru Sfânta Varvara și tot atât este și prima de Crăciun.
Diana Mitrache