Trei din sase primãrii din Valea Jiului au fãcut publicã grila de salarizare a personalului. Primãriile Petrila, Petrosani si Vulcan au publicat lista veniturilor salariale. Muncitorii necalificati, paznicii sau îngrijitoarele au ajuns sã aibã salarii de peste 2000 de lei, în multe dintre cazuri. Primarii câstigã între 9000 si 11.000 de lei, iar cel mai mic salariu este de putin peste 1900 de lei.
Petrila – peste 11.000 de lei pentru primar
Potrivit documentelor oficiale publicate pe site-ul Primãriei Petrila, primarul câstigã 11.781 de lei. Potrivit documentelor, venitul acestuia a fost majorat cu 25 de procente, de la 9425 de lei, ajungând la 11.781 lei. Administratorul public de la Petrila câstigã 7830 de lei, în timp ce directorul executiv al Directiei Economice a ajuns la un salariu de 7178 lei. În cadrul compartimentului Administrativ, administratorul are un salariu de 3263 de lei, în timp ce îngrijitorul are un salariu de 2755 de lei. Nici paznicii de la Compartimentul Dispecerat, Monitorizare si Pazã Bunuri au salarii majorate. Un astfel de angajat câstigã între 2501 si 3100 de lei, iar un politist local poate ajunge sã câstige peste 3000 de lei lunar. Un muncitor necalificat din cadrul Directiei Tehnice are un venit lunar de 2200 de lei.
Vulcan – peste 9000 de lei indemnizatie pentru primar
Si autoritãtile locale de la Vulcan au fãcut publicã lista salariilor. Potrivit documentelor publicate pe site-ul Primãriei, primarul are o indemnizatie de 9425 de lei, cu mentiunea cã “Art. 13 – L.153/2017”. În ceea ce priveste viceprimarul, acesta are o indemnizatie de 7975 lei. Tot la Vulcan, secretar al unitãtii administrativ-teritoriale câstigã 7050, arhitectul sef are un salariu de 6400 de lei. Un director executiv din Primãria Vulcan câstigã 6300 de lei, cu mentiunea cã “Art. 15 – L.153/2017”, iar un sef serviciu câstigã 5500 cu mentiunea “Art. 15 – L.153/2017”. Un sef de birou are un venit lunar de 5200 de lei.
Un consilier juridic care are functie contractualã de executie câstigã 1767 lei, pentru debutant si 2809 lei pentru consilier juridic gradul IA. Tot la Primãria Vulcan un casier, magazioner câstigã 1724, un paznic are un venit de 1587 lei, un bucãtar câstigã 1584 lei, în timp ce un îngrijitor are cu 4 lei mai putin decât un bucãtar. Muncitorul calificat are un venit de 1587 de lei, în timp ce venitul lunar al muncitorului necalificat este de 1450 lei.
PetroSani – peste 2000 de lei pentru îngrijitori
Primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, are o indemnizatie de 11.781 lei, în timp ce viceprimarul are o indemnizatie de 9.969 lei. Secretarul unitãtii administrativ teritoriale câstigã 7.770 lei lunar, la fel ca un director executiv gradul II. Administratorul public de la Petrosani are un venit de 7880 lei, iar directorul CNIPT câstigã 3.700 lei.
La Petrosani un paznic poate câstiga între 1.997 si 2203 lei, iar un îngrijitor are un venit cuprins între 2097 si 2.203 lei. Muncitorul calificat poate câstiga 2.207 lei.
“În conformitate cu prevederile art. 33 alin. 1 lit d, din Legea nr. 153/2017, valoarea anualã a indemnizatiei de hranã care urmeazã sã fie acordatã pentru o perioadã lucratã de un an este de 10688 lei/ persoana pentru politistii locali din cadrul Serviciului Politie Localã, respectiv de 8350 lei/ persoana pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul Serviciului Politie Localã”, mai aratã documentul postat pe site-ul Primãriei Petrosani.
Monika BACIU