DSP Hunedoara urmează să demareze o anchetă epidemiologică la Primăria Petrila, după ce unul dintre angajaţi a fost confirmat pozitiv la testul COVID. Omul a venit la servici toată  săptămâna trecută.
În Petrila este şi cel mai mare număr de îmbolnăviri din judeţul Hunedoara. Primarul din oraşul Petrila a făcut public anunţul, imediat ce angajatul din instituţia pe care o reprezintă a primit testul pozitiv. Potrivit edilului, bărbatul este asimptomatic, deşi suferă de ceva timp şi de o altă boală, iar angajaţii care au intrat în contact cu el ar putea fi obligaţi să se autoizoleze.
„Din păcate, avem şi un coleg din primărie care a fost confirmat cu COVID. Pentru el s–au  prelevat probe, săptămâna trecută, marţi şi, din păcate, rezultatul a venit abia marţi. Este puţin bolnav şi,  săptămânal a mers la spital, ocazie cu care  a şi fost testat. Marţi,  săptămâna trecută, i  s-au prelevat probe şi azi (marţi) a fost  confirmat. Dumnealui nu prezintă  absolut niciun simptom şi nici familia sa”,  a spus Vasilică Jurca, primarul oraşului Petrila. Primarul mai spune şi că se aşteaptă la carantinarea mai multor angajaţi, însă, aşteaptă ancheta DSP. Până atunci, a dezinfectat camerele din primărie.  „Am luat măsuri în sensul că dezinfectăm toate spaţiile din primărie. Vom face asta şi  miercuri şi aşteptăm decizia DSP, pentru că toate  lucrurile  se fac la dispoziţia DSP. Noi nu putem dispune nici carantină, nici izolare, nici închiderea locurilor de muncă, fără  aprobarea DSP.  Pot, însă, să spun că angajatul nostru a fost la serviciu de marţi şi până luni, inclusiv”, a mai spus Vasilică Jurca,  primarul oraşului Petrila.
Sunt 35 de oameni confirmaţi cu COVID -19 la Petrila, iar ca să intre în carantină oraşul ar  trebui să fie minim 75. Aşa că primarul a şi făcut apel către populaţie să nu intre în panică, dar să respecte normele de distanţare socială şi să îşi ia măsuri de precauţie.
Diana Mitrache