Un echipaj de stingere al Gărzii de Intervenție Lupeni, din cadrul Detașamentului de pompieri Petroșani, a intervenit, în jurul orei 12.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei gospodării din municipiu Lupeni.
Pentru această misiune, pompierii au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și cu o ambulanță SMURD.
Nicio persoană nu a fost rănită, imediat după izbucnirea incendiului proprietarii ieșind din construcția folosită ca bucătărie de vară.
La sosirea echipajului, incendiul se manifesta la anexă, iar flăcările amenințau să cuprindă și celelalte construcții din gospodărie, aflate în apropierea focarului.
S-a acționat rapid pentru localizare și lichidare, fiind eliminat, astfel, pericolul extinderii flăcărilor.
Au ars aproximativ 50 metri pătrați din anexa gospodărească în care se afla și mobilier din lemn, iar cauza probabilă a incendiului a fost jarul provenit de la focul din soba folosită pentru gătit.

sursa ISU Hunedoara