Poluarea de pe râurile ce coboarã din munte la Petrosani a ajuns în atentia Biroului de Mediu din Cadrul Primãriei Petrosani, iar proprietarii de case din zonã sunt verificati. Deocamdatã, au primit somatii, însã, vor fi chiar amendati, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi, care afirmã cã echipe din primãrie si de la Apa Serv au demarat cercetãrile de-a lungul apelor, acolo unde au fost descoperite scurgeri care deverseazã WC-urile direct în pârâul Slãtinioara.

„Sunt deja echipele de la Mediu în teren, în urma sesizãrilor din presã, împreunã cu cei de la Apa Serv. Identificãm toate aceste scurgeri pe râuri. Proprietarii vor fi somati, amendati  si li se va da termen, asa încât aceastã situatie sã fie remediatã de acum încolo”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.

1-1

Zeci de conducte pot fi observate de-a lungul apelor ce trec prin centrul orasului, iar duhoarea este rezultatul clar al deversãrii WC-urilor direct în ape. Mai mult, cei din primãrie spun cã vor demara aceste verificãri, care au pornit de la Slãtinioara si pe pârâul Maleia, deoarece si acolo situatia este similarã. Ani de zile, oamenii care au trecut prin zona centralã a municipiului Petrosani au putut simti duhoarea  acestor pâraie, în care, fãrã niciun menajament, proprietarii locuintelor riverane deverseazã latrinele, sau cotetele.

Cei de la Apele Române spun cã legea le permite amendarea celor care polueazã apele, însã, doar atunci când sunt prinsi în flagrant. Au fost cazuri, când, spre exemplu Apa Serv a fost atentionatã, cã refula câte un canal, însã, pânã acum, nimeni nu a suferit consecintele poluãrii, desi, asa cum spuneau cei de la Apã Serv, în zonã nimeni nu este racordat la canalizare. Asta, desi sistemul a fost prelungit în aceste zone, în conditiile în care sunt case chiar în centrul municipiului Petrosani, fãrã canalizare, care au tevi ce se scurg direct în pâraie.  Nu este exclus ca, în perioada urmãtoare, toate aceste tevi sã fie blindate, pentru cã administratia sã se asigure cã nu vor mai fi probleme.

Ce spune legea?

Toate aceste nereguli sunt foarte bine stipulate în Ordinul Nr. 536 din 23 iunie 1997.

CAP. 4 Norme de igienã referitoare la colectarea si îndepãrtarea reziduurilor lichide

Art. 28 – Primãriile si agentii economici vor asigura îndepãrtarea si epurarea apelor uzate menajere, apelor uzate industriale, altor ape uzate si apelor meteorice, astfel încât sã nu se creeze disconfort si îmbolnãvirea membrilor comunitãtii. Instalatii de epurare a apelor uzate vor fi prevãzute pentru toate comunitãtile cu mai mult de 15.000 locuitori. Apele uzate epurate vor fi evacuate în asa fel încât, în avalul deversãrii, apele receptorului sã se încadreze conform normelor în prevederile standardului de calitate a apelor de suprafatã, dupã categoria de folosintã. La proiectarea si realizarea sistemelor de canalizare si epurare se va face si studiul de impact asupra sãnãtãtii publice.

Art. 29 – Îndepãrtarea apelor uzate menajere si industriale se face numai prin retea de canalizare a apelor uzate; în lipsa posibilitãtii de racordare la sisteme publice de canalizare, unitãtile sunt obligate sã-si prevadã instalatii proprii pentru colectarea, tratarea si evacuarea apelor uzate, care se vor executa si exploata în asa fel încât sã nu constituie un pericol pentru sãnãtate.

Art. 30 – Este interzisã rãspândirea neorganizatã, direct pe sol (curti, grãdini, strãzi, locuri riverane s.a.) sau în bazinele naturale de apã, a apelor uzate menajere si industriale. Este interzisã deversarea apelor uzate în zona de protectie sanitarã a surselor si a instalatiilor centrale de alimentare cu apã.

Art. 32 – Canalele deschise pot fi folosite numai pentru evacuarea apelor meteorice, în cazul în care localitãtile sunt dotate cu sistem divizor de colectare a apelor uzate. Aceste canale trebuie întretinute permanent în bunã stare de functionare, prin curãtarea si repararea defectiunilor.

Art. 33 – În situatia în care nu exista canalizare sau posibilitatea de racord la aceasta, se vor adopta solutii individuale de colectare si neutralizare a reziduurilor lichide, cu luarea mãsurilor de protejare a mediului si sãnãtãtii.

Art. 34 – Îndepãrtarea apelor uzate menajere provenite de la locuintele neracordate la un sistem de canalizare se face prin instalatii de preepurare sau fose septice vidanjabile, care trebuie sã fie proiectate si executate conform normelor în vigoare si amplasate la cel putin 10 m fatã de cea mai apropiatã locuintã; instalatiile se întretin în bunã stare de functionare; vidanjul se va descãrca în cea mai apropiatã statie de epurare a apelor uzate.

Art. 35 – Unitãtilor sunt obligate sã-si asigure W.C.-uri cu un numãr de cabine corespunzãtor prevederile standardelor si normelor de proiectare.

Art. 36 – Irigarea culturilor agricole se poate face cu apã provenitã din râuri, lacuri, acumulãri, ape subterane etc., care îndeplineste conditiile de calitate din standardul în vigoare pentru apele de irigatie; este interzisã folosirea apelor uzate la irigarea culturilor agricole, în alte conditii decât cele prevãzute în standarde.

Diana Mitrache