Î n autoturismul în care se afla suspectul a fost găsit un întreg arsenal, respectiv 19 cuțite de vânătoare ori cartușe pentru pistolul deținut ilegal. Polițiștii din Ilia au fost sesizați telefonic de către o persoană cum că pasagerul unui autoturism a efectuat mai multe focuri cu o armă, cel mai probabil cu un pistol. ”Exploatând cu operativitate informațiile deținute, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ilia au organizat o acţiune în teren, iar în jurul orei 16:00 au reușit identificarea în trafic, pe DN 68A, pe raza localității Dobra, a autoturismului din care au fost executate focurile de armă. După oprirea autoturismului, conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani şi pasagerul, în vârstă de 23 de ani, ambii din comuna Dobra, au fost conduşi la sediul unităţii pentru audieri, după ce în autoturism, la picioarele pasagerului din dreapta, a fost identificat un pistol neletal din categoria celor supuse autorizării. În autoturism, în urma controlului, au fost găsite 96 de cartușe (muniție aferentă armei neletale) şi 19 cuțite de vânătoare”, a informat IPJ Hunedoara. Polițiștii îl cercetează pe tânăr pentru infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept. Din primele cercetări, se pare că pasagerul ar fi achiziționat recent arma neletată (fără însă a deţine documente de provenienţă ori autorizare) şi ar fi dorit să o „testeze”, executând mai multe focuri de armă între satele Răduleşti, Bujoru şi Lăpuşnic, din comuna Dobra.