Garda de Mediu Hunedoara vine cu explicații suplimentare în cazul persoanelor fizice sau juridice care dețin ACCIDENTAL exemplare de faună sălbatică protejate sau cadavre ale acestora. Declarația vine în contextul în care la începutul acestei săptămâni un lup a fost găsit mort pe un drum județean.
”Persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care deţine accidental exemplare de faună sălbatică protejate sau cadavre ale acestora are obligaţia să le declare la Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu şi să semneze declaraţia privind capturarea/uciderea accidentală a unei specii de păsări sau a unei specii strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 a H.G. nr. 323/2010 menționate mai sus. Nedeclararea de către persoanele fizice a cazurilor de captură sau ucidere accidentală a unor exemplare aparţinând speciilor prevăzute mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei. Nedeclararea de către reprezentantul persoanei juridice a cazurilor de captură sau ucidere accidentală a unor exemplare aparţinând speciilor prevăzute mai sus
constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei”, arată Garda de Mediu Hunedoara.
În acest context, comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara menționează câteva dintre speciile care se supun prevederilor H.G. nr. 323/2010 și sunt menționate în anexele nr. 4A şi 4B la O.U.G. nr. 57/2007: Dryomys nitedula (Pârș cu coada stufoasă), Castor fiber (Castor), Cricetus cricetus (Hârciog/Cățelul pământului), Microtus tatricus (Șoarecele de Tatra), Sicista betulina (Șoarece săritor de pădure), Canis lupus (Lup), Ursus arctos (Urs brun), Lutra lutra (Vidra, Lutra), Mustela lutreola (Noriță/Nurcă), Felis silvestris (Pisică sălbatică), Lynx lynx (Râs), Bison bonasus (Zimbru), Testudo hermanni (Țestoasă de uscat bănățeană), Testudo graeca (Țestoasă de uscat), Emydidae– Emys orbicularis (Broască Țestoasă de apă), Falco tinnunculus (Vânturel roșu, vinderel), Falco subbuteo (Șoimul rândunelelor), Grus grus (Cocor)– Anthropoides virgo (Cocor mic), Tyto alba (Strigă), Otus scops (Ciuș, Ciuf pitic), Athene noctua (Cucuvea), Upupa epops (Pupăză).
Cosmin BACIU