Haralambie Vochitoiu, cel care se si vede senator de Valea Jiului dupã ce în cursa pentru administratia localã sau judeteanã a esuat lamentabil, are vocatie de contravenient. De numele lui se leagã numeroase amenzi pentru diverse fapte aflate dincolo de limita legii.
Haralambie Vochitoiu, presedintele PPDDF Hunedoara cu pretentii de senator de Valea Jiului, este din nou în instantã. De data aceasta, Harry – cum îsi spune chiar el – vrea sã scape de o amendã de circulatie si este în recurs la Tribunalul Hunedoara, dupã ce la Judecãtoria Petrosani nu a avut câstig de cauzã. În luna aprilie, politicianul a dat în judecatã Inspectoratul de Politie al Judetului Hunedoara. Nici cei doi martori propusi de vochitoiu – doi apropiati de-ai lui – nu i-a convins pe magistrati sã îi dea câstig de cauzã, asa cã Judecãtoria Petrosani a dispus respingerea „plângerii contraventionale formulatã de petentul Voichitoiu Haralambie, în contradictoriu cu Inspectoratul de Politie al Judetului Hunedoara cu sediul în Deva, str. Mihai Eminescu, nr.130, jud. Hunedoara, împotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor”. Vochitoiu sperã cã va gãsi clementã la Tribunal, dar nu e prima datã când el încalcã legea. Pânã acum, presedintele – candidat al PPDD Hunedoara a fost implicat în mai multe evenimente rutiere. În urmã cu doi ani, Haralambie Vochitoiu, la acea vreme presedinte al PSD Petrosani, a rãmas fãrã permis de conducere, dupã ce a fost prins circulând cu o vitezã de 103 kilometri pe orã în localitate, pa raza municipiului Lupeni.Politistii de la rutierã i-au suspendat permisul pentru 90 de zile si l-au sanctionat cu o amendã de 540 de lei. Si nu este singura amendã…
Sanctionat pentru înselãciune
Procurorii de la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Petrosani l-au sanctionat pe Haralambie Vochitoiu într-un dosar în care acesta a fost cercetat pentru înselãciune, fals material în înscrisuri oficiale si uz de fals. De numele lui Vochitoiu s-a legat un scandal generat de falsificarea unor adeverinte sau cereri tip, în vederea înstrãinãrii unor bilete de odihnã si tratament primite de la EM Petrila, unde liderul PSD Petrosani lucra în acea perioadã. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, 8 dintre învinuiti, printre care si Haralambie Vochitoiu, „au înstrãinat sau s-au folosit, desi nu mai aveau dreptul la bilete de odihnã, înregistrate în fals în numele altor persoane, ceea ce constituie infractiunea de complicitate la înselãciune”. Vochitoiu a fost gãsit vinovat, dar a scãpat de pedeapsa penalã cu o sanctiune contraventionalã doar pentru cã gravitatea faptei nu era foarte mare.
Amendã pentru falsificarea buletinului
În anul 2003, procurorul sef al Sectiei urmãrire Penalã de la Parchetul de pe lângã Tribunalul Hunedoara, Iosif Cibian, a decis sã-l amendeze cu 10 milioane de lei pe Haralambie Vochitoiu pentru cã a folosit o copie falsificatã a buletinului de identitate pentru validarea alegerii sale în functia de presedinte al Organizatiei PSD nr.2 Petrosani. „Învinuitul a avut vizã de stabilire a domiciliului în municipiul Petrosani, dar expirase în data de 26.09.2002, iar noua cerere de prelungire a vizei a fãcut-o ulterior alegerilor din decembrie 2002”, se aratã în materialul întocmit de procuror. Ca sã poatã fi numit în functie, Vochitoiu si-a falsificat copia xerox a buletinului de identitate si s-a ales cu o sanctiune administrativã, care a constatat infractiunea comisã, pe lângã faptul cã a fost invalidatã alegerea sa în functia politicã.
A împrumutat un autoturism fãrã autorizatie de circulatie
Liderul PSD Petrosani a mai cãlcat o datã pe bec când a decis sã împrumute unui prieten un autoturism Dacia la care expirase dovada provizorie de circulatie, cunoscând foarte bine acest aspect. Masina a fost implicatã si într-un accident de circulatie, în care o persoanã fost rãnitã.
Procurorii de al Judecãtoria Petrosani au constata vinovãtia lui Haralambie Vochitoiu, care la acea datã era director în cadrul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Muncã Hunedoara si a aplicat o amendã contraventionalã. Si acestea sunt doar câteva exemple, asa, la prima strigare.
Gabriela RIZEA