Comisariatul Județean Hunedoara al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat, în perioada octombrie-decembrie 2024, un număr de 158 de inspecții,
dintre care 93 au fost planificate, iar 65 neplanificate. Aceste controale au vizat verificarea respectării legislației de mediu și prevenirea efectelor negative asupra
ecosistemelor din județ.
În urma inspecțiilor, comisarii de mediu au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, dintre care 56 au fost avertismente și 10 amenzi. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 160.000 de lei, cea mai mare sancțiune individuală fiind de 50.000 de lei.
Dintre cele 65 de controale
neplanificate, 6 au fost efectuate în urma autosesizărilor, 31 pentru verificarea respectării condițiilor din actele de
reglementare și 5 ca răspuns la sesizări din partea cetățenilor. De asemenea, un control a vizat investigarea unui incident cu impact asupra mediului, în timp ce alte 18 inspecții au fost dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu. Garda de Mediu Hunedoara a colaborat și cu alte autorități în cadrul a 4 controale desfășurate conform protocoalelor județene și naționale.
Pe lângă acestea, controalele
planificate au fost realizate în
conformitate cu Planul anual de
activitate, fiind orientate către operatorii economici ale căror activități au un impact semnificativ asupra mediului și necesită reglementare strictă.
Monika BACIU