Încã o bisericã din judetul Hunedoara a fost “resuscitatã” de Ambulanta pentru monumente. Si Printul Charles a fãcut donatii pentru realizarea lucrãrilor.
Este vorba de biserica medievalã din Streisângeorgiu din orasul Cãlan. În 17 august 2019 s-a încheiat interventia la acoperisul bine-cunoscutei biserici medievale din Streisângeorgiu.
“Biserica a beneficiat în anii 80 de un proiect de restaurare, dar învelitoarea realizatã atunci (din lemn, strat bituminat si tiglã solzi) s-a degradat în timp. În câteva puncte, infiltratiile de apã, înghetul si dezghetul au distrus stratul bituminat si materialul lemnos, iar unele coame si tigle au fost smulse de vânt sau doar sparte. Echipa Ambulantei, alcãtuitã din specialisti si localnici din zona Cãlan si Hunedoara (care au si semnalat degradãrile), sprijinitã de Primãria or. Cãlan, a verificat si înlocuit toate elementele degradate, apoi a reasezat tiglele asa încât învelitorile sã asigure din nou protectia corespunzãtoare a celor trei componente ale bisericii: altar, naos si turn. Tiglele degradate de pe acoperisul altarului au fost înlocuite cu unele noi confectionare manual la tiglãria de la Apos, jud. Sibiu, iar cele de pe acoperisul naosului au fost înlocuite cu tigle istorice donate de Parohia Ortodoxã Cãlan”, spun cei de la Ambulanta pentru monumente. Ambulanta pentru monumente Transilvania Sud este un proiect initiat de Asociatia Monumentum si sustinut de cãtre Alteta Sa Regalã, Printul de Wales si de cãtre societatea civilã din toatã tara.
Cosmin BACIU