Palatul Cultural de la Lupeni este gazda unui eveniment cultural de excepție, care îl va avea ca invitat pe excelența sa ambasadorul cultural al României la Convenția de la Geneva, George Călin. Evenimentul are loc sâmbătă și sunt așteptați iubitorii de poezie și muzică bună. Primăria municipiului Lupeni, alături de Academia Națională de Literatură și Artă și Societatea Culturală Apollon, organizează, duminică „Lecția de poezie”. Va fi, așa cum spun organizatorii, primul eveniment muzical, cultural, artistic de acest gen din Valea Jiului, care se va desfășura la Palatul Cultural începând cu ora 17,30, sâmbătă, 3 octombrie. „Vor veni oameni deosebiți de importanți la noi, în municipiul Lupeni și acest lucru se datorează faptului că avem oameni de cultură în municipiul Lupeni și, în același timp, ne-am dorit, pot să spun că noi, toți, am dorit să repornim activitatea culturală. Din martie a trecut mult timp și oamenii își doresc să vină la palat ”, spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni. Evenimentul este prezentat de actrița Rodica Horobeț, iar printre cei care vor cânta se numără Bela Andrași, Camelia Florescu, Teona Răcheriu, Cristina Iosub, Adam Jenei, finalist la Românii au talent și Niki Nuță. Alături de aceștia, vor participa la un recital de excepție, mai mulți poeți, alături de excelența sa ambasadorul cultural al României la Convenția de la Geneva George Călin. Tot cu acest prilej, la Lupeni va avea loc și o expoziție de pictură. Evenimentul se va desfășura cu respectarea condițiilor de siguranță sanitară în domeniul culturii.
Diana Mitrache