Ne pierdeam în detalii și date cu echipele de club în competițiile europene, cu cele naționale la fel. Acu′ ce ne-a mai rămas? C.F.R.Cluj și UEFA League și ceva speranțe cu Naționala de Tineret, dac-o-m bate Danemarca în noiembrie…
Cu Naționala de seniori cred că ne-am liniștit. Atât putem. Am devenit o corabie tot mai greu de dus la mal, e tot mai plină cu apă. Am ratat două obiective, calificarea la Campionatul European și Liga Națiunilor, am dat din picioare inutil pe lângă norvegieni, islandezi sau austrieci, am văzut cât de mici suntem, dar ce mari speranțe ne-am pus mereu. Fără argumente, fără valori, doar cu fumul îmbătător preluat de la niște fotbaliști care, de fapt, nu au decât tatuaje, mașini și gagici, mai mult sau mai puțin gravide. La cât fotbal am văzut la viața mea în ultimii mulți, foarte mulți ani, pot spune că acest Mirel Rădoi este cel mai puțin vinovat dintre toți antrenorii pe care i-a avut Naționala. Nu are cu cine, hai s-o recunoaștem odată, ce naiba!
