Primăria Municipiului Deva a plătit Complexului Energetic Hunedoara suma de 33.941,17 lei, reprezentând subvenții privind acoperirea diferenței de preț la energia termică livrată populației în luna septembrie 2020. Administrația locală subvenționează prețul la energia termică pentru devenii racordați la sistemul centralizat de termoficare, ca o măsură de protecție socială, ținând cont de veniturile reduse ale acestei categorii de populație.
Valoarea subvențiilor acordate de la bugetul local al municipiului Deva pentru acoperirea integrală a diferenței dintre prețul de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrată populației a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2019.
De la începutul anului, Primăria Deva a plătit, în total, Complexului Energetic Hunedoara suma de 2.973.669 lei, reprezentând subvențiile privind acoperirea diferenței de preț la energia termică livrată populației.
Cosmin BACIU