Poliția din Petoșani a pus în executare un mandat de arestare emis pe numele lui Alin Simota. Omul de afaceri din Petroșani urmează să fie adus la Poliția municipiului Petroșani, în această seară, pentru că are de executat o pedeapsă cu închisoarea.
Surse din cadrul Poliției Petroșani arată că omul de afaceri a fost ridicat de acasă și urmează să fie adus la sediul din Petroșani.
Simota a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău pentru trafic de influență într-un dosar ce se judecă din 2017.
Potrivit instanței “ condamna pe inculpatul Simota Alin la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Înlătură din sentinţa apelată dispoziţiile referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, urmând ca acesta să execute efectiv pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie”.
Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 28 decembrie 2016, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Gabriela Mazilu, la data faptei director economic al SC CET SA Bacău şi Ovidiu Mazilu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă,
Procurorii anticorupţie au reţinut că, „în vara anului 2010, SC CET SA Bacău şi SC Electrocentrale Oradea SA urmau să încheie contracte de transport pentru cărbunele achiziţionat de la Societatea Naţională a Cărbunelui Oltenia, contracte pe care Gabriela Mazilu, Ovidiu Mazilu şi un om de afaceri (martor în dosar) au încercat să şi le adjudece prin intermediul unei societăţi controlate de acesta din urmă. În acest scop, omul de afaceri a luat legătura cu Alin Simota, la data faptei consilier judeţean din partea PNL, care i-a spus că, prin influenţa pe care o are pe lângă conducerea centrală a partidului, îi poate asigura omului de afaceri încheierea contractelor de transport, având în vedere că, la acea dată, primarii din municipiile Bacău şi Oradea erau membri ai aceleiaşi formaţiuni politice”, se arată în comunicatul DNA.
Potrivit procurorilor, pentru a-și face treaba, Simota i-a cerut omului de afaceri suma de 500.000 de lei. Spunea că banii urmau să fie folosiți de partid, iar soții Mazilu Gabriela și Mazilu Ovidiu au fost de acord cu solicitarea. ”Cele trei persoane au fost de acord atât cu remiterea acestei sume cât și cu plata unui avans de 50.000 de euro”, mai arată DNA.
Astfel, în luna septembrie 2010, cele trei persoane au remis lui Alin Simota, în patru tranşe, suma totală de 210.000 lei. Deşi acesta a afirmat că a efectuat toate demersurile la care s-a angajat, cele trei persoane nu au reuşit să încheie contractele de transport de cărbune.