Directorul de la termocentrala Mintia, Costel Alic, impreuna cu directorul general al CNH, Nicolae Dragoi sunt cei care se vor ocupa de infiintarea Complexului Energetic Hunedoara. Pâna acum, numele lui Florin Mârza era cel mai vehiculat, pe partea Termoelectrica, ca fiind responsabil pentru a face demersurile necesare infiintarii Complexului, dar, potrivit unor surse oficiale acesta va fi revocat iar Costel Alic se va ocupa pe mai departe.
Specialistii din energie sunt de parere ca nu exista alta solutie pentru supravietuirea mineritului din Valea Jiului decât formarea Complexului Energetic Hunedoara, iar cele doua persoane responsabile, adica, Nicolae Dragoi si Costel Alic, au experienta necesara, dar si sustinerea politica, pentru a duce la bun sfârsit infiintarea complexului.
De altfel, la sfârsitul saptamânii in Valea Jiului va fi prezent ministrul Economiei, Daniel Chitoiu (neoficial se vehiculeaza si numele premierului Victor Ponta), care va face o analiza a unitatilor miniere ce vor fi incluse in Complexul Energetic Hunedoara.
Complexul Energetic Hunedoara urmeaza sa fie infiintat pâna in luna iulie 2012, prin fuziunea termocentralelor Mintia si Paroseni cu patru mine de huila ce apartin Companiei Nationale a Huilei din Petrosani.
CNH va fi divizata in aceasta luna in mine viabile si neviabile, urmând ca unitatile din urma sa fie incluse intr-o noua companie energetica, pâna când se va finaliza programul de inchidere a lor.
Pe lânga cele doua termocentrale, Mintia si Paroseni, din Complexul Energetic Hunedoara vor face parte si minele din Valea Jiului: Lonea, Livezeni, Vulcan si Lupeni, insa inglobarea lor se va putea face numai dupa separarea lor de minele ce urmeaza a fi inchise – Paroseni, Petrila si Uricani.
Vânzarea pachetului majoritar de actiuni al Complexului Energetic Hunedoara, pâna in prima parte a anului viitor, este prevazuta expres in memorandumul de politici economice si financiare semnat de Guvern cu FMI.
Marius MITRACHE