Oamenii din Petroșani au fost alarmați, luni dimineața, după ce un urs a ajuns să facă ravagii în gospodăriile localnicilor de pe Sălătruc. Sistemul de alarmă extremă a fost activat puțin înainte de ora 6,00, însă, localnicii din satul aflat la ieșirea din Petroșani, spre Defileul Jiului, spun ca animalul sălbatic a ajuns la ei în jurul orei 3,30. Potrivit lui Rusu Mucenic, ursul a intrat în curte și a omorât o scroafă, alarmând întreg satul de la poalele Parângului. Jandarmii și pădurarii au fost chemați imediat la fața locului, iar populația a fost sfătuită, prin Ro- alert să evite zona. Așezarea de pe Sălătruc se află la mai puțin de 1 km de Cartierul Aeroport din Petroșani și nu este pentru prima dată când sălbăticiunile vin aici. Localnicii s- au trezit în repetate rânduri cu urșii care le- au atacat animalele și le- au distrus stupinele ori gospodăriile în căutarea hranei.
Diana Mitrache