Zeci de competitori din întreaga tarã vin, la sfârsitul acestei sãptãmâni, la Baru, ca sã alerge. Este cea de a treia editie a competitiei denumitã generic „Aleargã cu San Montan”, iar la final, dupã ce parcurg traseele, sunt asteptati cu premii, o tombolã, distractie si gulas la ceaun.
Competitia adunã atleti consacrati, sau doar doritori de adrenalinã din toatã tara, iar sâmbãtã startul se dã la Baru. „Este o competitie sprotivã care are ca scop promovarea miscãrii, promovarea alergãrii montane si a peisajului superb pe care îl avem în zonã. Pe data de 9 iulie avem invitati sportivi si de performantã si amatori. Asteptãm aproximativ 250 de sportivi care sã vinã sã alerge pe zona montanã din comuna Baru. Îi invitãm sã vinã la distractie, sã ne ia premiile, sã vinã la distractie, la un gulas traditional si sã ne simtim bine împreunã”, a declarat Erika Santa, organizatoarea competitiei de la Baru Mare. Competitia este organizatã pe 4 categorii de vârste si pe douã trasee, primul având 40 de km si o diferentã de nivel de 1.800 m, iar cel de al doilea 23 de km si se desfãsoarã pe o diferentã de nivel de 1.000 m. La alergare sunt asteptati atleti de toate vârstele si va fi chiar si o competitie pentru copii. Înscrierea costã între 50 si 90 de lei, în functie de traeu, iar la final, premiile vor fi înmânate chiar de Toma Coconea, cel care vine sã si participe la maratonul de alergare.
Diana Mitrache