S ediul din Petroșani al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă, respectiv Centrul de formare profesională, ar putea să se mute la fosta mină Petrila. Reprezentanții instituției au cerut o clădire pentru o jumătate de secol și Consiliul Județean Hunedoara a fost de acord.
Mai multe clădiri de la fosta mină Petrila, care nu au fost demolate, vor fi reabilitate. Sunt bani și o parte din ei va ajunge la diverse firme, una dintre acestea fiind Agenția de Ocupare a Forței de Muncă din Hunedoara, care vrea să facă acolo un centru pentru cursurile de calificare ale șomerilor. „Ne pregătim de proiectele europene, pe PNRR, pentru
reabilitarea clădirii. O instituție de la Deva ne cere să le dăm o clădire pentru 49 de ani, iar ei, pe Fondul pentru Tranziție Justă, vor să investească undeva în jur de 20 de milioane de euro. Au purtat discuții cu președintele Consiliului Județean și lucrurile se vor încheia ”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Mai rămân acolo clădiri și deja, de anul viitor, vor fi investiți la Petrila primii bani din fonduri europene pentru reconstrucția zonei foste miniere. Toate sunt gândite în parteneriat cu arhitecții de la Planeta Petrila. „Urmează să facem curând un plan de măsuri cu ceea ce vrem să facem acolo. Ne-am propus să atragem 20 de milioane de euro. Deja 7 milioane de euro sunt în evaluare și restul vor fi bani investiți anul viitor, în proiecte europene”, mai spune Avram.
Exploatarea minieră de la Petrila a fost înființată în anul 1859, mina Petrila fiind cea mai adâncă din Valea Jiului, dar a fost închisă în anul 2015.
Mai multe clădiri aflate pe teritoriul fostei minei Petrila formează acolo ansamblul istoric ce va fi redat comunității, dar într-o altă formă.
Diana Mitrache