A genția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă(AJOFM) Hunedoara a anuțat că absolvenții promoția 2023 sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţe. Va urma și o campanie în licee, pentru ca tinerii să afle că au un timp limitat pentru a-și depune actele, în cazul în acre nu găsesc un job, ori nu merg la facultate.
Absolvenții pot beneficia servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă. Conform AJOFM, data absolvirii pentru anul şcolar 2022-2023 este 2.iunie, pentru elevii care au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă promovează sau nu
examenul de bacalaureat, și 23.iunie, pentru absolvenții școlilor profesionale și postliceale, iar în termen de 60 de zile de la absolvire „Noi avem graficul de informare și consiliere în școli. Toți colegii noștri, de la nivel de județ, împreună cu mine și doamna director, o să ne deplasăm și în școli, pentru a le da informațiile necesare, elevilor, ca ei să se poată înscrie. Este vorba despre cei care nu urmează o altă formă de învățământ”, a declarat Alina Miheț, director adjunct AJOFM Hunedoara. Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților pe care le pot dobândi absolvenții. Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare. Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidența AJOFM în termen de 60 zile de la data absolvirii. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în
termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Diana Mitrache