Ai obiecte de mari dimensiuni, mobilă, aparate de uz casnic, sau sanitare și nu știi unde trebuie să le duci? Ei bine, firma care se ocupă cu colectarea gunoiului în zona noastră face, o dată la 3 luni, un
astfel de serviciu. Acum se întâmplă la Petrila și Bănița.
Supercom organizează acțiunea de colectare a deșeurilor voluminase la Petrila și Bănița. Acțiunea are loc în data de 14 mai, între orele 10.00 și 14,00. Așa că, oricine are astfel de deșeuri mari, mobilă dezafectată, aparatură de tot felul, poate să scape de ele. Nu trebuie decât să fie depuse la punctele de colectare a deșeurilor în această zi, așa încât să nu îi încurce prea mult pe cei care vor arunca deșeurile la ghenă. Acțiunea este gratuită și se desfășoară o dată la fiecare trei luni.
Potrivit celor de la Supercom, acum se desfășoară doar la Petroșani și la Baru Mare, dar vor urma, săptămânal, și în restul localităților arondate zonei 4 de colectare a deșeurilor.
Diana Mitrache